Legende şi povești vietnameze. – Cluj-Napoca: Limes, 2012, pp. 17-19
Povestea a avut loc în timpuri preistorice când animalele deţineau încă darul vorbirii.
Un tânăr fermier tocmai se oprise din plantarea orezului. Era amiază şi s-a aşezat să mănânce la umbra unui bananier din apropierea pământului sau. Nu foarte departe bivolul de apă, care îl ajutase până atunci, păştea de-a lungul digului cu iarbă care împrejmuia câmpul de orez. După ce a mâncat, fermierul s-a întins pe spate şi urmărea animalul voinic care mestecă în linişte. Din când în când el îndepărta muştele insistente cu mişcări viguroase ale capului său masiv.
Deodată marele bivol s-a alarmat. Vântul aducea mirosul unui animal periculos. Bivolul s-a ridicat în picioare şi a aşteptat sosirea inamicului. Cu viteza fulgerului un tigru a ţâşnit din luminiş.
– Nu am venit ca inamic, a spus el. Doresc doar să-mi dai câteva explicaţii. M-am uitat la tine în fiecare zi, de la liziera pădurii, şi am observat spectacolul straniu al muncii tale alături de om. Această fiinţă mică şi verticală, care nu are o putere mare, nici o privire pătrunzătoare, neavând nici simţul ascuţit al mirosului este capabil să te ţină în sclavie şi să munceşti în folosul lui. Tu eşti de zece ori mai greu decât el, mult mai puternic şi mult mai îndârjit în munca ta. Totuşi, el te stăpâneşte. Care este sursa puterii lui magice?
– Îţi spun adevărul, a spus bivolul, nu ştiu nimic despre toate acestea. Ştiu doar că nu voi fi niciodată eliberat de puterea sa, pentru că el deţine un talisman care se numeşte înţelepciune.
– Trebuie să ştiu mai multe despre înţelepciune, a spus tigrul, pentru că, vezi, tu, dacă eu am această înţelepciune voi putea avea o putere şi mai mare asupra celorlalte animale. Deocamdată mă mulţumesc doar cu atacarea lor dar, cu ajutorul ei, voi putea pur şi simplu să le ordon să rămână nemişcate. Pot alege dintre toate animalele pe cel care îmi place şi care are carnea cea mai gustoasă.
– Bine! A replicat uimit bivolul. De ce nu îl întrebi pe fermier despre această înţelepciune?
Tigrul a decis să se apropie de fermier.
– Omule, a spus el, sunt mare, puternic şi agil dar îmi doresc mai mult. Am auzit că tu ai ceva ce se numeşte înţelepciune cu care este posibil să guvernezi peste toate animalele. Poţi să îmi transmiţi şi mie această înţelepciune? Ea este foarte preţioasă în căutarea mea zilnică de hrană.
– Din nefericire, a replicat omul, mi-am lăsat înţelepciunea acasă. Niciodată nu o port cu mine în câmp. Dar, dacă doreşti, mă duc după ea.
– Pot să te însoţesc? A întrebat tigrul bucurându-se de cele tocmai auzite.
– Nu, tu mai bine rămâi aici, a răspuns fermierul, dacă sătenii te văd cu mine se vor alarma şi, probabil, îţi vor da o bătaie soră cu moartea. Aşteaptă aici, mă duc să caut ce ai nevoie şi mă întorc.
Fermierul a făcut câţiva paşi ca şi cum s-ar fi îndreptat spre casă, dar, încreţindu-şi fruntea s-a întors şi s-a adresat tigrului.
– Sunt puţin neliniştit de posibilitatea că, în absenţa mea, tu, stăpânit de dorinţa pântecului, să îmi mănânci bivolul. Am o mare nevoie de el în muncile mele zilnice. Cine mă poate despăgubi pentru această pierdere?
Tigrul nu a mai ştiut ce să răspundă. Fermierul a continuat:
– Dacă tu eşti de acord, te voi lega de un copac şi astfel voi fi liniştit.
Tigrul dorea înţelepciunea misterioasă atâta de mult încât era în stare să accepte orice. El i-a permis fermierului să-i treacă o funie în jurul corpului şi să îl lege de trunchiul unui copac mare. Fermierul s-a dus acasă şi a strâns un mănunchi mare de paie uscate, după care s-a reîntors la copac şi le-a pus sub tigru dându-le foc.
– Iată înţelepciunea mea! A strigat el nefericitei fiare pe care flăcările o încercuiau şi o ardeau năprasnic.
Tigrul a urlat atât de puternic încât copacii din vecinătate s-au clătinat. El răgea şi se ruga dar fermierul nu dorea să-l dezlege. Într-un final, când focul a ars funiile care îl legau, el a putut să scape din vâlvătaie. Liber fiind, a intrat în pădure urlând de durere.
Cu timpul rănile i s-au vindecat dar nu a putut niciodată să scape de dungile lungi şi negre lăsate de funiile care au ars pe spatele lui.
