Era odată un om căruia îi plăceau foarte mult maimuțele. Avea pe lângă casă o ceată întreagă. Știa să le dreseze, le vorbea ca și unor oameni și maimuțele îl înțelegeau. Cele mai bătrâne înțelegeau aproape tot ce le spunea.
Se știe că mâncarea preferată a maimuțelor sunt castanele.
Într-o zi, veni omul nostru, se așeză între maimuțele sale și le povesti că de-acum înainte vor avea castane multe-multe.
— Așa că fiecare maimuță va primi dimineața câte trei castane, iar seara câte patru.
Maimuțele înțeleseră, dar li se păru că vor avea parte de prea puține castane. Numai câte trei în fiecare dimineață?
Începură toate să țipe și să facă o zarvă de nu se mai auzea nici în cer, nici pe pământ.
Ca să le potolească, dresorul se gândi să le inverseze porțiile: cea de dimineață să le-o dea seara, iar cea de seară, dimineața.
— Liniște! Faceți liniște! strigă el. Dacă vi se pare puțin, vă dau dimineața patru castane la fiecare, iar seara trei. Acum, cred că sunteți mulțumite, nu-i așa?
De data aceasta maimuțelor li se păru că au într-adevăr mai multe.
Doar erau patru în fiecare dimineață.
repovestită de Li Yu-Gi
Povești nemuritoare nr. 18, Editura Ion Creangă, București, 1975
