Era odată un om căruia i s-a năzărit că el ar putea cânta ușor la flaut. El plecă la prăvălie să-și cumpere flautul dorit. În prăvălie, privi mult timp, încercă ba un flaut, ba altul, suflă în fiecare, le pipăi și pe dinafară și pe dinăuntru. Apoi într-un flaut își băgă degetul așa de adânc, că nu mai putu să și-l scoată. Trase el ce trase, dar degetul tot nu ieși. Trase din nou, cu toată puterea, dar degetul se înțepeni și mai tare. Pentru că omul se zbătea, degetul nu se mișca nici înainte, nici înapoi. Ca să-l scoată îi mai rămăsese o singură soluție: să spargă flautul. Dar flautul nu era al lui, trebuia mai întâi să-l cumpere.
— Vă rog iertați-mă, cât costă flautul? întrebă el pe vânzător.
„Acest om nechibzuit și-a prins atât de adânc degetul în flautul meu și nu va putea în niciun fel să-și salveze degetul. Înseamnă că pot să-i cer oricât”, gândi iute vânzătorul.
Pretinse prețul a trei flauturi. Cumpărătorul, fără să se mai târguiască, plăti flautul, alergă acasă, ca să-l sfarme cu ciocanul și să-și elibereze degetul, căci nu putea duce flautul în mână, ori în buzunar, fiind grozav de bine împlântat în deget. Încercă să-și miște degetul în toate părțile, căci îl durea. Deodată, de după un gard înalt de bambus, se auziră sunetele melodioase ale unui flaut. Ar fi vrut să știe cine cântă așa de frumos. În gard, el găsi, în sfârșit, un loc unde bețele de bambus se puteau da la o parte și pe unde reuși să privească cu un ochi, prin crăpătură. Dar crăpătura era așa de strâmtă că el nu putea vedea nimic. Desfăcu și mai mult bețele de bambus și reuși să-și introducă încet capul prin gard. Dar, în aceeași clipă, minunata muzică se stinse, iar pe balconul casei se lăsă o perdea.
„Ce păcat! abia am băgat capul și acum n-am ce vedea”.
Omul își aminti din nou că-l doare degetul și își trase capul înapoi. Dar capul se prinse și el strâns în crăpătură. Bețele de bambus, pe care el le îndepărtase cu fruntea, se strânseră din nou și-i prinseră gâtul ca într-o zgardă. El împinse așa de tare cu capul, încât gardul trosni. Auzind zgomotul, stăpânii casei veniră în goană la locul cu pricina Când ei văzură un cap ieșind printre bețele de bambus ale gardului strigară:
— Ce-i cu tine, omule? Cine te-a băgat aici?
— Iertați-mă, vă rog, cât costă gardul acesta? Aș vrea să-l iau cu mine.
Nefericitul om se gândi la multele boroboațe făcute din pricina… unui flaut nemeritat.
Repovestită de George Sâmpetrean
Sursa: Povești nemuritoare, vol. 25, 1983 [p. 190- 191]
