A fost odată ca niciodată, a fost odată un băiat japonez pe care îl chema Kintaro (*). El trăia împreună cu familia sa pe muntele Ashigara. Tatăl băiatului era un samurai, un războinic ce luptă alături de stăpânul său împotriva unui clan dușman. Într-una din bătălii, asupra familiei, o mare nenorocire s-a abătut. Deși a luptat pe viață și pe moarte, samuraiul a fost ucis, iar Kintaro a rămas numai cu mama sa.
Ca să nu fie găsiți de dușmani, s-au ascuns într-o peșteră și se hrăneau cu ceea ce le oferea muntele: fructe gustoase, ciuperci, ouă de păsări sălbatice… Dar hrana aceasta era prea puțină, ca ei să poată mânca pe săturate. Astfel, doamna, ca orice mamă iubitoare, i-a cedat fiului jumătate din porția sa, mâncând din ce în ce mai puțin. Cu timpul, din cauza condițiilor aspre și grele în care trăiau, femeia și-a pierdut frumusețea, iar hainele ei elegante odinioară s-au uzat de atâta purtat. Dorința ei fierbinte era ca el să ajungă un samurai la fel de neînfricat ca și tatăl său.
Pe zi ce trecea, băiatul creștea văzând cu ochii. Astfel, a ajuns un flăcău frumos, înalt, puternic și cu ochii ageri și pătrunzători. Părul negru precum abanosul era împletit într-o coadă groasă pe care o purta prinsă pe creștetul capului. Tovarășii de joacă, din vremea copilăriei, au fost doar animalele din pădure. Zilnic, băiatul făcea antrenamente de „sumo” (**) cu prietenii săi. Cu timpul a ajuns așa de puternic, încât și-a încercat forțele în lupta cu un urs uriaș, pe care l-a doborât. După această victorie, el a simțit că este pregătit să plece singur în lume.
De la prietenii săi necuvântători, Kintaro a învățat foarte multe lucruri. Maimuța l-a învățat cum să se cațere într-un copac, iar cerbul i-a fost antrenor de „arte marțiale” (***).
Un alt prieten, un crap uriaș, l-a purtat pe spatele său până au ajuns la poala unei stânci, unde se afla o cascadă uriașă.
Când ploua, Kintaro se retrăgea într-o peșteră. În acest timp, hrănea șobolanii, veverițele, bursucii, vulpile, iepurii, urșii, maimuțele ș.a. La rândul lor, și animalele îl iubeau pe el. În timpul acesta, mama lui se ruga la Dumnezeu ca fiul să ajungă un samurai curajos. Așa s-au scurs mulți ani…
Într-o zi, Kintaro a plecat într-o expediție către muntele vecin. Els-a înarmat cu o sabie și a călărit pe spatele unui urs. Pe drum era însoțit de un întreg alai: un iepure, un șobolan, o maimuță, un raton, o veveriță, un cerb și un mistreț. După ce au parcurs un drum lung, în calea lor s-a ivit o piedică, și anume un râu de munte cu ape repezi pe care nu-l puteau traversa. Ursul s-a oferit să doboare un copac pe care să-l folosească drept punte de trecere… dar n-a izbândit. Copacul era adânc înfipt în pământ. Mistrețul a încercat și el să-l doboare, dar n-a reușit decât să scuture câteva frunze din bătrânul arbore. Văzând că cei doi n-au avut succes, Kintaro și-a proptit brațele puternice în trunchiul copacului pe care l-a împins până ce acesta a cedat și a căzut între cele stânci. În clipa aceea, o explozie de bucurie a izbucnit din inimile tuturor… Deodată, s-a auzit o voce:
— Ce băiat puternic ești! Nedumerit, băiatul a privit în direcția de unde venea vocea. Și, nu mică i-a fost surpriza, când a zărit un samurai grav și impunător.
Acesta era renumitul și temutul „MINAMOTO-NO- YORIMITSU”. Războinicul l-a întrebat pe băiat dacă vrea să-i fie adept și să ajungă samurai.
— Pot fi samurai?! a întrebat el uimit.
— Da, poți deveni un samurai renumit! Sunt sigur că vei ajunge unul dintre urmașii mei.
— Bunăvoința dumneavoastră mă onorează, stăpâne!
Bucuros și cu speranța în suflet, Kintaro s-a întors la mama sa, căreia i-a spus:
— Voi fi unul dintre cei mai curajoși samurai, voi fi la fel ca tatăl meu!
La auzul acestor vorbe, lacrimi de bucurie s-au prelins pe chipul mamei.
Nu după mult timp, el și-a luat rămas bun de la mamă și de la prietenii săi, cărora le-a spus:
— Vă mulțumesc pentru prietenia voastră! Nu vă voi uita niciodată! Mamei i-a spus cât de mult o iubește și i-a promis că, într- o zi, se va întoarce, negreșit, la ea.
Câțiva ani mai târziu, el a devenit un neînfricat samurai, numit SAKATA-NO KINTOKI-IN. La vârsta bărbăției era unul din cei patru renumiți și loiali urmași ai lui MINAMOTO-NO-YORIMITSU.
Am încălecat pe-o șa, și v-am spus povestea așa. Povestea adevărată a unui erou legendar al Japoniei din perioada Heian.
* Băiatul de aur.
** Sumo [sɯmoː] (în japoneză 相撲) este considerat de către mulți ca fiind sportul național al Japoniei, având multe elemente rituale care își au originea în religia shinto. Cu toate că are o vechime de peste 2000 de ani, a devenit sport profesionist abia în prima parte a perioadei Edo (1603-1868).
*** tehnici de luptă corp la corp.