​Să n-audă porumbeii

Odată, trecând pe lângă râu, un țăran zări pe celălalt mal un bătrân pe care-l cunoștea… Moșneagul semăna ceva pe ogor, bolborosind cuvinte neînțelese.
Țăranul îi strigă peste apă:
— Hei, unchiule, ce semeni acolo?
Bătrânul își îndreptă spinarea, șovăi câteva clipe, apoi zise:
— Vino mai aproape, dacă vrei să-ți spun.
Țăranul se minună: ce taină să fie la mijloc? Mânat de curiozitate, trecu râul prin vad și se apropie de unchiaș. Acesta îi făcu semn să se aplece și îi șopti la ureche:
— Anul acesta m-am gândit să-mi însămânțez ogorul cu mazăre.
— Atâta tot? Și de ce nu mi-ai spus de la început, când te-am strigat de pe celălalt mal?
— Mă crezi oare atât de prost? clipi moșneagul cu șiretenie. Dacă mă auzeau porumbeii, până diseară mi-ar fi ciugulit toată mazărea.