Rezumat – Pygmalion și Galateea.

„Pygmalion și Galateea” este una dintre cele mai renumite povești ale mitologiei grecești, relatată inițial de poetul Ovidiu în celebra sa lucrare Metamorfoze. Pygmalion era un sculptor talentat din Cipru, admirat pentru măiestria și atenția sa la detalii. Deși apreciat de toată lumea, el era profund dezamăgit de comportamentul femeilor din jurul său, pe care le considera superficiale și nedemne de iubire. Această dezamăgire a dus la hotărârea de a trăi izolat și de a nu se căsători niciodată.

Cu toate acestea, pasiunea și dorința lui Pygmalion de a crea frumusețe s-au manifestat prin realizarea unei statui de fildeș, înfățișând o femeie de o grație și perfecțiune uluitoare. Sculptorul a turnat în acea operă tot idealul său despre frumusețe și noblețe. Pe măsură ce lucra la statuie, el a început să proiecteze asupra acestei creații propriile vise, speranțe și fantezii, ajungând să se îndrăgostească nebunește de ea.

Numită Galateea în versiunile ulterioare ale legendei, statuia devenea pentru Pygmalion întruchiparea femeii perfecte, iar el o trata ca pe o ființă vie: îi vorbea, îi oferea daruri și chiar o îmbrăca în veșminte delicate. De fiecare dată, o atingea cuprins de un amestec de pasiune și melancolie, conștient că, în realitate, Galateea nu era decât o simplă bucată de fildeș, fără suflare.

În ziua festivă închinată zeiței Afrodita (zeitatea iubirii și frumuseții), Pygmalion a venit la altar pentru a-i face o ofrandă și i-a adresat o rugă fierbinte: aceea de a-i aduce iubirea pe care o căuta și care să se apropie de frumusețea Galateei. Mișcată de sinceritatea și intensitatea rugăciunii sale, Afrodita a hotărât să-i ofere mai mult decât spera. Atunci când s-a întors la atelierul său și a sărutat statuia, Pygmalion a simțit cum fildeșul rece începe să prindă viață: suprafața rigidă se încălzea și se înmuia, transformându-se într-o piele fină și caldă.

Galateea, proaspăt adusă la viață prin miracolul iubirii și prin intervenția divină, i-a întors privirea lui Pygmalion, devenind nu doar o operă de artă, ci și o femeie în carne și oase, capabilă de sentimente și emoții. Plin de recunoștință și fericire, Pygmalion s-a închinat zeiței Afrodita, mulțumindu-i pentru darul său neprețuit. Curând, Pygmalion și Galateea s-au căsătorit, iar legenda spune că cei doi au trăit fericiți și împliniți, binecuvântați de zeiță. În unele versiuni, se menționează că au avut și un copil, numit Pafos, care a dat numele orașului cipriot cu același nume.

De-a lungul timpului, povestea lui Pygmalion și Galateea a fost interpretată în multe moduri, fiind văzută ca o metaforă a puterii creației artistice, a forței iubirii care depășește limitele umanului și a capacității visului de a se transforma în realitate. De asemenea, a inspirat numeroase opere de artă, literatură, muzică și chiar interpretări psihologice, accentuând ideea că dragostea profundă și dedicată poate infuza viață și suflet acolo unde nu există decât formă și materie inertă. Povestea rămâne, așadar, un simbol al legăturii dintre pasiunea umană, frumusețe, artă și intervenția sacră, subliniind că, atunci când inima este plină de credință și speranță, miracolele pot deveni posibile.