Odată ca niciodată, un leu s-a îndrăgostit de o frumoasă fată şi, după cuviinţă, a cerut-o de soţie de la părinţii ei. Mama şi tatăl fetei nu ştiau ce să spună. Nu le convenea să îşi dea fiica leului, dar nici nu doreau să stârnească mânia regelui animalelor.
În cele din urmă tatăl a zis: „Suntem foarte onoraţi de propunerea maiestăţii voastre, dar fiica nostră este o fiinţă delicată şi ne este teamă că, purtat de înflăcărarea dragostei voastre, aţi putea să o răniţi. Mi-aş putea permite să îi sugerez maiestăţii voastre să îşi scoată ghearele şi colţii şi, în acest caz, am putea să ne răzgândim asupra cererii voastre.”
Leul era atât de îndrăgostit, încât şi-a smuls colţii din fălci şi ghearele din labe, suportând dureri groaznice. S-a întors la părinţii fetei şi le-a spus: ”V-am îndeplinit dorinţa, acum daţi-mi fata, aşa cum aţi promis”. Aceştia s-au convins mai întâi că leul spune adevărul şi, înţelegând că nu mai are puterea de a le mai face rau, i-au râs în nas şi, cum era de aşteptat, nu i-au mai dat fata.
Morala: Dragostea poate îmblanzi pâna şi cea mai sălbatică fiară.
