Trăia odinioară în țara Kii 1 un om bogat. Într-o zi veni la el un tânăr călugăr și-i spuse:
— Bună ziua, domnule. Sunt eu, Ancin, nu mă mai cunoașteți? Am părăsit demult aceste meleaguri, dar n-am uitat bunătatea dumneavoastră.
— Ia te uită ce voinic și frumos te-ai făcut! Fiica mea, Kioo-hime 2, se va bucura nespus. Pe unde-ți mai duci zilele acum? îl întrebă cu blândețe bogătașul.
— Trăiesc în templul Mangangi, nu departe de orașul Sirakawa 3.
Bogătașul o chemă îndată pe fiica sa, Kioo-hime. Fata îl sărută bucuroasă pe Ancin, căci se jucaseră ades împreună în zilele copilăriei lor.
Când se lăsă întunericul, ea îl chemă pe Ancin afară din casă:
— Ancin-sama 4 sunt eu, Kioo-hime! Vino la mine în livadă, măcar pentru o clipă…
Noaptea era senină. Pe cer se arătase luna plină.
— Adu-ți aminte, dragule, spuse fata, adu-ți aminte cum ne-am jurat credință unul altuia, pe când eram copii încă. Eu n-am uitat niciodată jurământul acela. Ia-mă cu tine… începu ea să-l roage.
— Nu mă mai ruga, e în zadar, răspunse Ancin. Acolo, în ținuturile depărtate, mă așteaptă iubita mea.
La aceste cuvinte, fata începu, să plângă amarnic. Kioo-hime nu putea să renunțe atât de ușor la dragostea ei. Înțelegând aceasta, Ancin născoci un șiretlic:
— Bine, atunci așteaptă-mă. Trebuie să mai fac o scurtă călătorie, iar la întoarcere te voi lua cu mine.
A doua zi, Ancin plecă la drum cu atâta grabă, de parcă inima lui presimțise ceva rău. Nici nu-i trecea prin minte să se mai întoarcă.
Kioo-hime, neștiind nimic despre hotărârea lui, îl așteptă nerăbdătoare, zile în șir. Odată întrebă un călugăr, care tocmai trecea pe-acolo, dacă nu cumva știe unde se află Ancin.
— L-am întâlnit nu departe de capitală, răspunse călugărul.
Kioo-hime porni fără zăbavă pe urmele lui. Curând, fata ajunse la malul unui râu lat și adânc, dar cu toate rugămințile și implorările ei, podarul nu voi s-o treacă dincolo.
Pesemne așa îi poruncise Ancin.
— Întoarce-te la tine acasă, îi spuse podarul. Iubitul tău n-are nevoie de tine. Demult și-a găsit altă femeie.
Neputând să îndure cruda jignire, Kioo-hime se aruncă în apă. Dar acolo, pe fundul râului, se prefăcu într-un șarpe înfiorător și, ieșind la iveală, porni cu iuțeală pe urmele iubitul necredincios. Ancin o văzu de departe și înlemni de groază. El alergă să-și caute scăpare la călugării din templul Dogioogi 5, care-l ascunseră sub un clopot mare. Ancin se ghemui acolo ținându-și răsuflarea.
Șarpele uriaș se târî în templu, pironindu-și ochii arzători asupra clopotului. Apoi se încolăci în jurul lui și-l lovi de câteva ori cu coada. Clopotul sună tânguitor, iar din ochii șarpelui curseră lacrimi de sânge.
În sfârșit, șarpele plecă. Clopotul, după cum băgară de seamă cu toții, era încins. Când se mai răci, îl ridicară de la pământ și priviră: sub el nu era decât o grămăjoară de cenușă, atât rămăsese din tânărul Ancin.
1 Țara Kii este denumirea unei străvechi regiuni din partea de răsărit a insulei Honșiu (azi face parte din prefecturile Wakayaina și Mie).
2 Hime – prințesă, fetiță mică și drăgălașă.
3 Orașul Sirakawa se află în prefectura Fukusima. Și astăzi se vede aici mormântul lui Ancin.
4 Sama – apelativ pentru domnule, excelență, maestre.
5 Templul budist Dogioogi se află în prefectura Wakayama; este renumit pentru legenda clopotului încins.
