La Pekin, zidul Orașului Interzis avea la colțuri patru turnuri minunate. Plimbând-se pe lângă zidurile orașului sau pe malurile canalului, locuitorii Pekinului și astăzi încetinesc fără să-și dea seama pașii și admiră turnurile. Cu cât omul le privește mai mult, cu atât turnurile te farmecă prin jocul culorilor și al liniilor, aproape că nu-ți vine să crezi că turnurile sunt făcute din lemn obișnuit, cărămidă și piatră.
Se știe că aceste turnuri sunt susținute de nouă-optsprezece stâlpi și șaptezeci și două de bârne.
Iată legenda acestor turnuri:
Într-o noapte, împăratul a avut un vis. În vis văzuse zidul orașului, iar la colțurile zidului patru turnuri minunate și vru să construiască asemenea turnuri. Când se trezi porunci curtenilor, care se ocupau de construcții, să facă la colțurile zidului Orașului Interzis patru turnuri așa cum visase. Curtenii îl ascultară și chemară pe toți meșterii de la curte: pietrari, tâmplari; Ie porunciră să construiască patru turnuri fiecare cu nouă-optsprezece stâlpi și șaptezeci și două de bârne, cum erau turnurile visate de împărat. Dacă le vor construi bine, vor fi răsplătiți, dacă nu, îi va aștepta o pedeapsă cruntă.
Au ascultat cei opt meșteri dorința împăratului și s-au bucurat la început, sperând că se vor îmbogăți. Fără să stea mult pe gânduri, primul meșter s-a apucat de treabă.
– Cu cât turnurile vor fi mai stranii, cu atât îi va plăcea mai mult împăratului.
Se sfătui cu lucrătorii și le porunci să se străduiască, să nu facă economie de materiale și să construiască niște turnuri mărețe și bogate. Nu trecură nici trei luni și meșterul se duse la împărat să-i arate ce-au făcut. Meșterul era sigur că împăratul va fi mulțumit. Nici nu i-a trecut prin cap că împăratul va arunca o privire și va porunci să-l omoare.
Cel de-al doilea meșter s-a apucat și el repede de treabă și a poruncit constructorilor să facă totul artistic și delicat și într-adevăr turnurile au ieșit mai frumoase decât prima dată. Nimeni n-a bănuit că împăratul va arunca o privire și va porunci ca și al doilea meșter să fie omorât.
Așa mergeau lucrurile; construiau turnurile, împăratului tot nu-i plăceau, iar construiau și tot era nemulțumit. Astfel, rând pe rând, au fost uciși șapte meșteri de la curte. A venit și rândul ultimului meșter să se apuce de treabă.
„Nu-mi voi putea păstra capul” se gândea el, dar cu toate astea, s-a apucat imediat de treabă și a căutat să ia pe cei mai buni lucrători. Meșterul era tare trist, avea ceva pe suflet – nici nu mânca, nici nu dormea, iar lucrătorii lui încruntau triști sprâncenele.
Se apropia termenul de încheiere a lucrărilor. Erau zile călduroase de iulie. Te înăbușeai, iar pentru constructori era și mai greu. Nu puteau lucra, topoarele și lopețile le cădeau din mâini. Mâncau puțin și moțăiau toți de căldură. Într-una din zile, numai cel mai mic dintre ucenici, Van San, nu putea dormi. Deodată Van San a auzit dincolo de poartă cântecul cicadelor și a alergat să le privească. Lângă poartă stătea un bătrân cu un băț pe umăr, iar de băț erau agățate coșulețe cu cicade.
— Toți sunt atât de mâhniți, s-a gândit Van San. Să le cumpăr cicade ca să-i mai înveselesc. A ales o cicadă* și voia s-o pună în primul coșuleț, dar dintr-o dată a văzut printre ele unele din pai roșu. Era un coș frumos și delicat, parcă ar fi fost un turnuleț. în coșuleț erau câteva cicade.
— Cât cereți pentru acest coșuleț? l-a întrebat băiatul pe bătrân.
Bătrânul a dat din cap și a răspuns:
— Coșulețul nu se vinde, îl am ca model.
Tare mult îi plăcea lui Van San coșulețul și nu-l mai putea lăsa din mână.
I s-a făcut milă bătrânului și i-a spus:
— Ei, dacă-ți place așa de mult, ți-l dăruiesc, frățioare. Plătește numai pentru cicade.
Bucuria băiatului n-avea margini! Luă coșulețul și sărind într-un picior intră în curte. Când se întoarse cu banii ca să-i dea bătrânului, bătrânul nu mai era nicăieri. Au început să cânte cicadele și s-au trezit toți.
— Și așa avem o povară pe suflet, iar tu ai mai adus cicade ca să neliniștești oamenii, i-a spus nemulțumit un meșter tâmplar.
Băiatul a căzut pe gânduri.
— Cu tristețe nu se construiesc turnurile: Uitați-vă la acest coșuleț cu cicade, ce frumos e! Ie-a spus băiatul.
S-au sculat lucrătorii, s-au uitat cu atenție la coșuleț.
Într-adevăr era un lucru delicat.
Deodată, unul dintre lucrători a tresărit. Coșulețul i s-a părut foarte asemănător cu turnurile pe care le-a visat împăratul. Cu cât se uita și mai asemănător i se părea turnul cu coșulețul. Apoi a numărat firele de paie și a sărit în sus de bucurie. S-a lovit peste picior cu palma și a spus:
— Oare aici nu sunt nouă-optsprezece stâlpi și șaptezeci și două de bârne?
S-au bucurat cu toții și au început să numere firele pe rând.
— A dat norocul peste noi!
— Vom construi turnurile la fel cum e coșulețul și nu vom greși nicidecum!
Așa au și făcut. Au construit patru turnuri după modelul coșulețului.
S-a uitat la ele împăratul și nu-i venea să creadă. Erau chiar ca în vis.
Împăratul era foarte mulțumit.
Constructorii își amintesc și astăzi de această întâmplare și spun:
— „Protectorul nostru, al meșterilor, Lu Ban ne-a salvat.”
repovestită de Olga Stratulat-Roșca
Locuința din gura tigrului (povești chineze),
Editura Ion Creangă, București, 1979
*Cicadă – nume dat unor insecte cu corpul scurt și gros, cu capul mare terminat printr-o proeminență ascuțită.
