Două minuni

Uite cum a fost:
Într-un rând a căzut trăsnetul peste casa unui om de vază și toate bogăţiile aceluia au ars dintr-o dată. I-a rămas nefericitului doar un uriaș ceaun de tuci, pe care nici focul nu l-a putut vătăma.
Și, iacă, omul – pe care-l chema Nanduka — s-a hotărât să plece din locurile sale de baştină, pentru a-și uita nenorocirea. Înaintea plecării s-a dus Nanduka la vecinul lui, pre nume Lakșmana, și i-a zis:
— Rogu-ie, prietene binevoitor, păstrează-mi până la înapoiere singura avere, ceaunul de tuci.
Doi ani de zile a pribegit Nanduka pe meleaguri străine, dar într-al treilea i s-a făcut dor de locurile de baştină şi s-a întors în satul lui.
Şi, iacă, înapoindu-se, s-a dus Nanduka la vecinul său. Văzându-l pe Nanduka, Lakșmana a rostit cu prefăcută amărăciune:
— Ce nenorocire, prietene! Ceaunul tău de tuci a fost mâncat de şoareci!
Nanduka n-a arătat de fel că nu crede cuvintele vecinului. A spus cu glas tare:
— Aş vrea să cobor până la râu, să mă spăl de păcate după drumul cel lung. Roagă-l pe feciorul tău să vina să mă ajute. Şi să aducă la mal tot ce trebuie pentru spălarea de păcate.
Grăind așa, Nanduka s-a îndreptat către râu, iar după el mergea, ascultând de porunca părintelui său, feciorul de şapte ani al lui Lakșmana.
Alegând un loc mai ferit, lângă o stâncă, s-a spălat Nanduka de păcate, apoi l-a apucat pe feciorul lui Lakșmana şi l-a vârât într-o peşteră din apropiere, răsturnând la intrare şi un bolovan mare şi greu. După care, ca şi cum nimic nu s-ar fi petrecut, s-a îndreptat către casă.
Către seară a venit in goana mare Lakșmana şi-a strigat:
​ — O, Nanduka, unde mi-e feciorul? De ce nu s-a întors acasă?
— S-a întâmplat o mare nenorocire, prietene! Cât m-am spălat, o rândunică l-a înhăţat pe drăguţul tău fecior, de pe un bolovan care se afla la malul râului…
— O, ce spui, ticălosule! a strigat Lakșmana. Cine-ar putea crede că o rândunică poate căra un copil de şapte ani?… Hai chiar acu’ la judecată!
Dacă s-au înfăţişat ei înaintea judecăţii, a ieşit Lakșmana în față şi a zis:
— Stăpâne înţelept şi preadrept! Mincinosul ăsta zice că o rândunică l-a răpit de pe un bolovan de la marginea râului pe feciorul meu de şapte ani. Porunceşte-i ticălosului să-mi înapoieze băiatul…
Ascultându-l pe Lakșmana, s-a întors judecătorul către Nanduka:
— Tare ne mai socoți proști, într-adevăr! Pe daţă să-i înapoiezi vecinului feciorul!
— Dar cum i-l pot înapoia, dacă i la răpit o rândunică?
Atunci toţi judecătorii câți se aflau în încăpere n-au mai putut răbda şi-au strigat într-un glas:
— Ce tot vorbeşti? O rândunică poate ridica oare un copil în văzduh?
Nanduka a prins a râde şi-a bolborosit printre hohote:
— Acolo unde şoarecii pot mânca un ceaun de tuci, rândunica poate ridica în văzduh un copil de şapte ani.
Şi-a povestit cum îi lăsase în păstrare vecinului ceaunul de tuci şi ce s-a petrecut după aceea.
Atunci au râs cu toţii şi-au prins a vorbi:
— Nanduka şi Lakşmana, de-i aşa, împăcați-vă şi nu vă mai certați. Lakşmana să-i înapoieze lui Nanduka ceaunul, iar Nanduka lui Lakşmana feciorul.
Şi-aşa au şi făcut. Iar amândoi s-au aflat mulţumiţi.
Dar oamenii din satul acela spun şi azi:
— Acolo undo şoarecii pot mânca un ceaun de tuci, rândunica poate ridica un copil de şapte ani în văzduh!