de Edmondo de Amicis
Iata-ne la examen! În strazile de primprejurul școlii nici nu se mai aude vorbindu-se de altceva. Parinți, copii, gu-vernante: toți vorbesc despre note, teme, medii, promovari și repetiții. Ți se face mila, cand vezi parinții îngrijorați, aducand pe copiii lor de mana și auzindu-i cum le dau cele din urma povețe. Mamele îi aduc pana la banca și se uita sa vada daca au cerneala; le încearca penițele și, plecand, se mai întorc spre ei de la pragul ușii, ca sa le mai strige:
— Fii cu inima, cu bagare de seama, nu te zapaci! Ne daduse ca profesor supraveghetor pe domnul Coatti, acela cu barba neagra, care vorbește copiilor cu un glas înfiorator și nu pedepsește niciodata. Unii din baieți erau galbeni ca ceara.
Cand profesorul dezlipi plicul trimis de la primarie, în care se afla problema, nu se mai auzi nici o suflare. Domnul Coatti ne dicta problema tare, uitandu-se cand la unul, cand la altul cu o privire amenințatoare. Cu toate acestea se vedea bine ca, daca ar fi putut sa ne dicteze în același timp și dezlegarea ei, ca sa trecem toți clasa, ar fi facut-o din tot sufletul.
Începuram lucrarea și, dupa o ora de munca, mulți din baieți începura sa se tulbure, fiindca problema era lunga și grea. Unul începu sa planga. Crossi își dadea cu pumnul în cap. O mare parte din ei nu sunt vinovați daca nu știu; bieții baieți n-au vreme sa învețe și parinții nu se îngrijesc de ei. Din fericire, Providența întrupata în bunul nostru Derossi nu era departe. El facea în toate chipurile, ca sa le vina în ajutor. Le trecea cu mare îndemanare cate o cifra, sau le sufla operația fara a atrage bagarea de seama a nimanui. El îngrijea de toți, ca și cum ar fi fost profesorul nostru. Garrone, fiind tare la aritmetica, ajuta și el pe cat putea. Ajuta, chiar devenise foarte amabil. Stardi statu mai mult de un ceas nemișcat, cu ochii pe problema, cu fruntea în maini, apoi o dezlega în cinci minute.
Profesorul se plimba printre banci, strigand:
— Tacere, fiți liniștiți! Și cand vedea pe vreunul tulburat, îl însuflețea cu privirea.
Pe la unsprezece, uitandu-ma printre zabrele, vazui mulți parinți care se plimbau cu nerabdare. Recunoscui pe tatal lui Precossi, așa cum ieșise de la lucru, cu obrazul înnegrit de carbuni și de fum. Era și mama lui Crossi, precupeața, mama lui Nelli, îmbracata în negru; biata femeie nu putea sa stea locului de neliniștita ce era. Puțin înainte de douas-prezece, sosi tata și își ridica ochii la fereastra unde știa ca stau eu. Scumpul meu tata! La douasprezece punct sfar-șiram toți. Cand am ieșit, ce îmbulzeala! Parinții alergau la copii întrebandu-i, luandu-le caietele și rasfoindu-le.
— Cate operații vi s-au dat? Ce total v-a ieșit? Scaderea cum ți-a ieșit? Dar virgula zecimalelor?
Profesorii erau chemați în dreapta și în stanga; nu mai știau cui sa raspunda mai întai. Tata îmi lua din mana copia mazgalita, se uita la ea și-mi spuse ca e bine.
Langa noi statea lacatușul, se uita și el la lucrarea fiului sau, dar era cam încurcat, bietul om, caci nu prea se pricepea.
— Te rog, domnule, zise el tatii, te rog, spune-mi totalul.
Tata îi spuse cifra. El se uita la caietul fiului sau; cifra era exacta.
— Bravo baiete! striga el, foarte mulțumit.
Privirile tatii și ale lacatușului se întalnira și își zambira unul altuia, ca doi buni prieteni.
Tata îi întinse mana, el i-o stranse și se desparțira zicand:
— Acum sa vedem la oral!
Abia facusem cațiva pași și auziram pe cineva cantand voios; ne întoarseram, canta lacatușul.
