Era odata un baietel pe care il chema Filip. Intr-o zi vazu copiii indreptandu-se spre scoala. Filip isi lua caciula si vru sa se duca si el cu ei. Dar maica-sa il intreba:
– Incotro te duci, Filipok?
– La scoala.
– Esti mic si nu poti sa te duci! Si mama il opri acasa.
Toti copiii erau dusi la scoala. Tata a plecat inca de dimineata la padure, iar mama s-a dus sa lucreze cu ziua. Au ramas acasa numai Filipok si bunica sus pe cuptor. Lui Filip i s-a urat sa stea singur. Si cand bunica a adormit, el s-a apucat sa-si caute caciula. Pe-a lui n-a gasit-o si a luat una veche de-a lui taica-sau; pe urma a plecat la scoala. Scoala era la capatul celalalt al satului, langa biserica. Cat a mers Filipok pe ulita lui, cainii i-au dat pace, il cunosteau. Dar cum a ajuns prin dreptul curtilor straine, a sarit Jucika si a inceput sa latre; dupa Jucika a sarit si Volciok, un caine mare de tot. Filipok a luat-o la fuga, cainii dupa el. Filipok a incaput sa tipe, s-a impiedicat si a cazut. Dintr-o curte a iesit un mujic, a alungat cainii si s-a rastit la copil:
– Incotro alergi asa singur, neastamparatule?
Filipok n-a raspuns nimic; si-a sumes poalele hainei si a inceput sa fuga din rasputeri. A ajuns langa scoala. In cerdac nu era nimeni, dar dinauntru razbea larma copiilor. Pe Filipok l-a cuprins frica: “Daca invatatorul ma alunga?”. Se tot gandeste ce sa faca. Sa se intoraca, vor sari cainii iar la el; sa intre in scoala, ii e frica de invatator. Tocmai atunci trece pe langa scoala o femeie cu donita in mana si-l intreaba:
– Tu de ce stai aici, cand toti invata?
Filipok n-a mai avut ce face si a intrat. In pridvor si-a scos caciula si a deschis usa . Scoala era plina de copii. Fiecare spunea ceava cu glas tare, iar invatatorul, care purta un fular rosu la gat, se plimba prin mijlocul lor.
– Tu ce vrei? l-a intrebat el pe Filipok.
Filipok si-a strans cu putere caciula la piept si nu a raspuns nimic.
– Cine esti?
Filipok tacea mai departe.
– Nu cumva esti mut?
Filipok s-a speriat asa de tare, ca n-a mai putut scoate o vorba.
– Ei, daca nu vrei sa vorbesti, pleaca acasa.
Tare ar fi vrut Filipok sa raspunda, dar spaima ii inclestase gura. S-a uitat la invatator si a incaput sa planga. Atunci invatatorului i s-a facut mila de el. L-a mangaiat pe cap si a intrebat pe copii cine-i baietelul acela.
– E Filipok, fratele lui Kostiuska. De mult vrea sa mearga la scoala, dar mama lui nu-l lasa, si atunci a venit la scoala pe furis.
– Hai, asaza-te in banca langa fratele tau; si am s-o rog pe maica-ta sa te lase la scoala.
Apoi, invatatorul a inceput sa-i arate literele, dar Filipok le stia de mai inainte, ba putea sa si citeasca putin.
– Ia sa te vad cum iti silabisesti numele?
Si Filip incepu:
– Pfe-i-pfi, le-i-li, pe-oc-poc.
Copiii rasera.
– Bravo!a spus invatatorul. Cine te-a invatat sa citesti?
Filip a prins curaj si a raspuns:
– Kostiuska. Eu sunt destept si dintr-o data am priceput tot! Sunt grozav de destept!
Invatatorul l-a intrerupt si a spus:
– Nu te grabi cu lauda; mai intai invata.
De atunci Filipok a inceput sa mearga si el cu copiii la scoala.
