Povești scurte de adormit copiii

În fiecare seară, copilașii noștri dragi, nu vor sub nicio formă să meargă la culcare până nu li se citesc “povești scurte de adormit copiii”. Așa că venim în sprijinul vostru cu o mică colecție de povești scurte, perfecte pentru prichindei.

Casa privighetorilor

Demult, demult, de tot, trăia lângă o pădure un tăietor de lemne tare sărac. În fiecare zi colinda pădurea și dobora copaci, agonisindu-și traiul cu trudă. Odată, veni la sălașul…

Casa ranitului

de Edmondo de Amicis Nepoțelul batranului funcționar, pe care l-a lovit Garoffi urmeaza în diviziunea acestei profesoare. L-am vazut azi acasa, la unchiul sau, care îl iubește ca și cand…

Ceainicul magic

Odinioară, pe muntele sfânt Haku, numit și „muntele alb” (datorită zăpezilor veșnice), trăia un călugăr bătrân, vestit pentru credința și harul de a vindeca oamenii și, deopotrivă, animalele. În tinerețe,…

Cealaltă parte

Într-o zi un tânăr călugăr budist aflat în călătorie ajunge pe marginea unui râu mare. Uitându-se la obstacolul cel mare din fața sa, s-a tot gândit cum să facă să-l…