În vremurile acelea îndepărtate, când lumea era bântuită de duhuri, vrăjitoare și rusalce, când curgeau râuri de lapte printre maluri de unt, iar deasupra lanurilor zburau rațe prăjite, trăiau Goroh și țarina Anastasia cea Preafrumoasă. Ei aveau trei fii.
Într-o bună zi, s-a abătut un mare necaz pe lor : țarina a fost răpită de un spirit rău.
Fiul cel mare îi spuse tatălui său :
— Bunule părinte ! Dă-mi binecuvântarea să plec în căutarea mamei !
A plecat și… dus a fost. Trecură trei ani de când nu venise nicio veste de la el.
Fiul mijlociu a început și el să se roage de tatăl său :
— Binecuvântează-mă, tată, și pe mine, s-o pornesc la drum. Cine știe ? Poate-oi avea norocul să-mi găsesc mama și fratele.
Țarul l-a binecuvântat ; țareviciul a plecat, dar a dispărut și el fără veste, de parcă l-ar fi înghițit pământul.
A venit la țar și mezinul, Ivan Țarevici :
— Iubite părinte, binecuvântează-mă pentru drum ! Poate reușesc să-i găsesc pe frații mei și pe mămuca !
— Mergi cu Dumnezeu, fiule ! fu răspunsul țarului.
Ivan Țarevici s-a pornit încotro a văzut cu ochii. A mers el cât a mers, până a ajuns la marea cea albastră. S-a oprit pe țărm și a început să cugete : „Încotro s-o apuc oare ?”. Deodată au venit în zbor treizeci și trei de porumbițe. S-au așezat pe țărmul mării, s-au aruncat la pământ și s-au preschimbat în fete frumoase. Erau chipeșe toate, însă una le întrecea cu mult pe suratele ei. Fetele s-au dezbrăcat și s-au năpustit în valuri. În timp ce se scăldau, Ivan Țarevici s-a furișat până la locul unde își lăsaseră hainele, a luat brâul celei mai frumoase și l-a ascuns în sân. Când au terminat cu scăldatul și au ieșit pe mal, fetele au băgat de seamă că lipsește un brâu.
— Ah, Ivan Țarevici ! zise cea mai frumoasă dintre ele. Dă-mi înapoi brâul !
— Mai întâi spune-mi unde se află mămuca mea !
— Mămuca ți-e la tatăl meu, la Voron Voronovici. Mergi de-a lungul țărmului până dai de o păsăruică de argint cu creasta de aur. Încotro va zbura ea, într-acolo să mergi și tu !
Ivan Țarevici a pornit-o de-a lungul țărmului și s-a întâlnit cu frații lui dispăruți fără veste. După ce s-au îmbrățișat, și-au continuat drumul tustrei. Deodată au zărit păsăruica de argint cu creasta de aur și s-au luat după ea. După ce a zburat un timp, aceasta s-a aruncat sub o placă de fier, într-o gaură care ducea sub pământ.
— Ei, fraților, le-a spus Ivan Țarevici, binecuvântați-mă în locul tatălui și al mamei ! Am să cobor în groapa asta, să aflu cum este tărâmul păgân și dacă nu cumva acolo se află și mămuca noastră. Frații i-au dat binecuvântarea, mezinul s-a legat cu o frânghie și și-a dat drumul în groapa cea adâncă. Trei ani încheiați i-au trebuit să ajungă pe fundul ei. După ce a coborât, a pornit la drum. A mers cât a mers, până a ajuns în împărăția de aramă. În curtea palatului a văzut treizeci și trei de fecioare-porumbițe care brodau cu iscusință orașe pe niște ștergare.
— Bună vreme, Ivan Țarevici ! îi zise prințesa împărăției de aramă. Încotro te-ai pornit ?
— Am plecat în căutarea mamei mele !
— Mama ta e la tatăl meu, la Voron Voronovici. El este înțelept și șiret și zboară peste văi și munți, peste piscuri, pe deasupra norilor. Fii cu băgare de seamă, bunule viteaz, căci te va da pierzaniei ! Ține acest ghem. El te va conduce la sora mea cea mijlocie. Vezi ce-ți spune și ea ! Iar când te vei întoarce, să nu uiți de mine !
Ivan Țarevici a dat ghemul de-a rostogolul înaintea sa și l-a urmat pas cu pas. A ajuns în împărăția de argint. Și aici a întâlnit treizeci și trei de fecioare-porumbițe. Când l-a văzut, prințesa împărăției de argint i-a spus :
— Până acum nu s-a pomenit picior de rus pe-aici, iar astăzi simt un iz rusesc în preajmă ! Ce-i, Ivan Țarevici ? Fugi de vreun necaz sau ți-l cauți cu lumânarea ?
— Ah, frumoasă fecioară, am plecat în căutarea mamei, care a fost răpită !
— Mama ta e la tatăl meu, la Voron Voronovici. El este înțelept și viclean și zboară peste văi și munți, peste piscuri, pe deasupra norilor… Ei, țareviciule, fii cu băgare de seamă, căci te va da pierzaniei ! Ține acest ghemuleț ! El te va conduce la sora mea cea mică. Cum îți va spune ea, așa să faci : să mergi mai departe sau să faci cale întoarsă !
Ivan Țarevici s-a luat după ghem și a ajuns în împărăția de aur. Și aici erau treizeci și trei de fecioare-porumbițe care brodau cu iscusință niște ștergare. Mai presus de toate și cea mai frumoasă era prințesa împărăției de aur. Era atât de frumoasă, cum pana n-o poate descrie, cum nici în povești alta ca ea nu se află.
— Bună vreme, Ivan Țarevici ! îi zise prințesa împărăției de aur de cum îl văzu. Încotro te-ai pornit ?
— Am plecat în căutarea mamei mele !
— Mama ta e la tatăl meu, la Voron Voronovici. El este înțelept și viclean și zboară peste văi și munți, peste piscuri, pe deasupra norilor. Fii cu băgare de seamă, Ivan Țarevici, căci te va da pierzaniei ! Ține acest ghem. Rostogolește-l înaintea ta, iar el te va duce în împărăția de mărgăritar : acolo e mama ta. Când te va vedea, se va bucura și va porunci slugilor să-ți aducă vin nou. Tu să nu primești ! Să ceri să ți se aducă vin vechi de trei ani, din cel care stă pitit în dulap, și să-ți dea și o cojiță de pâine arsă pentru gustare… Nu uita încă ceva : tatăl meu are în curte două putini mari cu apă, una cu apă care-ți dă putere, iar alta cu apă care te sleiește. Tu schimbă-le locul și bea apă care-ți dă putere, iar când ai să te lupți cu Voron Voronovici și-l vei învinge, să-i ceri un singur lucru : să-ți dea bastonașul-pană !
Mult timp au vorbit țareviciul și prințesa. Și atât s-au îndrăgit, că nici nu le venea să se mai despartă. Dar n-aveau încotro ! Și-au luat rămas-bun, și Ivan Țarevici a purces la drum. A mers el cât a mers și, în cele din urmă, a ajuns `n împărăția de mărgăritar. Cum l-a văzut, mama sa a fost cuprinsă de bucurie. A poruncit slugilor să i se aducă vin nou lui Ivan Țarevici.
— Eu nu beau vin obișnuit ! zise acesta. Aduceți-mi vin vechi de trei ani, iar pentru gustare o cojiță de pâine arsă !
După ce a băut vinul vechi și a mâncat cojița de pâine arsă, Ivan Țarevici a ieșit în curtea cea mare, a schimbat locul putinilor cu apă și a început să bea din cea despre care-i spusese prințesa.
Nu după mult timp, a sosit și Voron Voronovici. Era luminous precum ziua cea senină, dar când l-a văzut pe Ivan Țarevici, a devenit mai întunecat decât norii cei negri. S-a apropiat de putina cu apă care vlăguiește și a început să bea din ea. În această vreme, Ivan Țarevici i-a sărit în spate. Voron Voronovici s-a înălțat spre cer, sus-sus de tot, zburând peste văi și munți, peste piscuri, pe deasupra norilor. Văzând că nu se poate descotorosi de dușmanul său, îi zise :
— Ce-ți trebuie, Ivan Țarevici ? Poate vrei să-ți dau întreaga mea vistierie…
— N-am nevoie de nimic ! Dă-mi doar bastonașul-pană !
— Nu, Ivan Ţarevici! E mult prea mult pentru tine! a zis Voron Voronovici şi a început să-l poarte din nou peste văi şi munţi, peste piscuri, pe deasupra norilor, cu gând să se scuture de el.
Ivan Ţarevici însă se ţinea bine. I s-a lăsat cu toată greutatea pe aripi, gata să i le frângă.
— Nu-mi rupe aripile! a strigat Voron Voronovici. Îți dau bastonaşul-pană, numai lasă-mă în pace!
Cum i l-a dat, Voron Voronovici s-a prefăcut într-o cioară obişnuită şi s-a făcut nevăzut către munţii cei stâncoşi.
Ivan Ţarevici, după ce a revenit în împărăţia de mărgăritar, şi-a luat mama şi a plecat împreună cu ea pe drumul de întoarcere. În spatele lor, împărăţia de mărgăritar s-a strâns într-un ghem şi a început să se rostogolească după ei.
Au trecut prin împărăţia de aur, apoi prin cea de argint şi prin cea de bronz. Ivan Ţarevici le-a luat cu el pe cele trei frumoase prinţese, iar împărăţiile lor s-au strâns ghem şi s-au rostogolit după ei. Când au ajuns la locul unde se afla funia cu care coborâse Ivan Ţarevici, acesta a sunat dintr-o goarnă de aur.
— Fraţilor! strigă el. Dacă mai sunteţi în viaţă, ajutaţi-mă!
Fraţii i-au auzit goarna, au început să tragă de frânghie şi au scos la lumină o ființă diafană — pe frumoasa fecioară, prinţesa împărăţiei de aramă. Când au văzut-o, au început să se certe între ei: niciunul nu voia s-o lase celuilalt.
— De ce vă certaţi, bunilor viteji? i-a întrebat printesa împărățlei de aramă. Acolo, jos, este o fecioară cu mult mai frumoasă ca mine!
Cei doi tineri au coborât frânghia şi au scos-o pe printesa împărăţiei de argint. Cănd au văzut-o, s-au pus din nou pe gâlceavă.
— Este a mea! zise unul din fraţi.
— Ba a mea! răspunse celălalt.
— Nu vă certati, bunilor viteji! zise prinţesa împărăţiei de argint. Jos aşteaptă o fecioară cu mult mai frumoasă decât mine!
Cei doi fraţi s-au potolit, au aruncat franghia şi au ridicat-o la suprafaţă şi pe prinţesa împărăţiei de aur. Când au văzut cât era de frumoasă, cei doi s-au pus din nou pe ceartă, fiecare dorind s-o păstreze pentru sine. Frumoasa printesă i-a oprit, zicându-le:
— Pe fundul prăpastiei aşteaptă măicuţa voastră!
După ce au scos-o şi pe mamă, cei doi fraţi au aruncat frânghia pentru Ivan Ţarevici. L-au tras până pe la jumătate şi au retezat frânghia. Mezinul s-a prăbuşit pe fundul prăpastiel, s-a lovit rău de tot şi a zăcut acolo fără cunoştintă o jumătate de an. Când şi-a venit în fire, s-a uitat în jur şi şi-a amintit tot ce se întâmplase cu el. A scos din buzunar bastonaşul-pană şi a lovit cu el de pământ. Pe dată s-au ivit doisprezece viteji şi l-au întrebat:
— Ce ne porunceşti, Ivan Ţarevici?
— Scoateţi-mă de aici!
Vitejii l-au luat de subsuori şi l-au scos afară.
Când s-a văzut sus, Ivan Ţarevici a început să întrebe în dreapta şi-n stânga de fraţii săi. Aşa a aflat că ei se însuraseră de mult: fratele mijlociu cu prințesa împărăţiei de aramă, iar cel mare cu prinţesa împărăţiei de argint. Logodnica lui, prinţesa împărăţiei de aur, nu voia să se mărite cu nimeni.
Bătrânul țar, tatăl celor trei, şi-a pus în gând să se însoare cu preafrumoasa prinţesă. A chemat sfatul boieresc şi, de faţă cu toţi, a învinuit-o pe soţia sa că s-a înhăitat cu duhurile rele. Drept pedeapsă, a poruncit să i se reteze capul. După ce călăul i-a dus la indeplinire porunca, ţarul a întrebat-o pe printesa împărăţiei de aur:
— Te măriţi cu mine?
— Am să mă mărit cu tine atunci când ai să-mi faci o pereche de pantofi fără să-mi iei măsura!
Ţarul a poruncit să se dea sfoară în ţară, dacă nu cumva s-o găsi vreunul care s-ar încumeta să meşterească o pereche de pantofi pentru mireasa lui fără să-i ia măsura. Taman atunci s-a nimerit să sosească şi Ivan Ţarevici în împărăţia tatălui său şi să se tocmească argat la un bătrânel. Auzind el zvonul care se răspândea prin ţară, i-a spus stăpânului său:
— Du-te, moşule, la ţar şi spune-i că-i faci tu pantofii. Am să ți-i dau eu, numai să nu sufli nimănui o vorbă despre asta!
Bătrânelul s-a dus la ţar:
— Mă prind eu să-ți fac pantofii de care ai nevoie!
Ţarul i-a dat piele pentru o pereche de pantofi şi l-a întrebat:
— Dar ai să poţi tu face asta, moşule?
— Nu te teme, înălţimea ta! Am un fiu care-i ciubotar!
Întorcându-se acasă, bătrânelul i-a dat lui Ivan Ţarevici pielea pentru pantofi. Acesta a luat-o şi a tăiat-o în bucăţele mici, pe care le-a aruncat pe fereastră. Apoi a deschis împărăţia de aur şi a luat de acolo o pereche de pantofi noi de-ai prinţesei şi i-a dat-o bătrânelului:
— Ia, moşule, pantofii şi du-i ţarului!
Ţarul s-a bucurat nespus. A dus pantofii prințesei şi a întrebat-o:
— Când mergem la cununie?
Aceasta îi răspunse:
— Am să mă mărit cu tine atunci când ai să-mi faci o rochie fără să-mi iei măsurile!
Ţarul a început iarăşi să se frământe. A chemat la el toţi meşterii croitori din întreaga împărăţie şi a făgăduit că-i va da bani cu nemiluita aceluia care va dovedi să coasă o rochie pentru prinţesă fără să-i ia măsurile.
Auzind aceasta, Ivan Ţarevici îi spuse bătrânelului:
— Moşule, du-te la ţar, ia de la el materialul pentru rochie şi adu-mi-l! Am s-o fac eu, numai să nu sufli nimănui o vorbă despre asta!
Bătrânelul s-a dus la palat, a luat atlasul şi catifeaua pentru rochia prințesei şi le-a adus țareviciului. Acesta a pus mâna pe foarfecă, a mărunţit tot materialul adus de la țar şi l-a zvârlit pe fereastră. A deschis apoi împărăţia de aur, a luat de acolo o rochie nouă de-a prinţesei, pe cea mai frumoasă, şi i-a dat-o bătrânelului:
— Ia, moşule, rochia şi du-o la palat!
La vederea rochiei aduse de moş, bătrânul ţar nu-şi mai încăpea în piele de bucurie.
— Ei, iubita mea, îi spuse el prinţesei, n-ar fi timpul să ne ducem la cununie?
— Mă voi mărita cu tine numai atunci când vei porunci ca fiul moşneagului să fie fiert în lapte!
Fără să mai stea pe gânduri, ţarul a dat poruncă şi, în aceeaşi zi, s-a adunat de la fiecare gospodărie câte o găleată de lapte şi s-a turnat într-un ceaun uriaş, sub care a fost aprins un foc puternic.
Ivan Ţarevici a fost adus la curte, în faţa ceaunului cu lapte. Văzând ce-l aşteaptă, a început să-şi ceară iertare de la toată lumea şi să bată mătănii. Slujitorii ţarului l-au prins şi l-au aruncat în ceaunul cu lapte clocotit. Tânărul s-a cufundat o dată, de două ori, a sărit de acolo şi s-a făcut atât de frumos, cum nici în poveşti nu se pomeneşte.
— Uită-te şi tu, ţarule! zise prinţesa. Cu cine să mă mărit? Cu un hodorog ca tine sau cu acest viteaz chipeş?
„Dacă mă scald în lapte”, se gândi ţarul, „mă fac şi eu la fel de frumos!”. S-a aruncat în ceaun şi a fiert în lapte.
Iar Ivan Ţarevici a plecat să se cunune cu prinţesa. După cununie, şi-a izgonit fraţii din împărăție şi a început să trăiască alături de tânăra lui soaţă, să se veselească şi avuţia să şi-o sporească.
