de Edmondo de Amicis
Carol Nobis e de o îngamfare nemaipomenita. Se șterge pe maneca mereu cu dispreț, cand Precossi îl atinge în treacat!
E îngamfat, fiindca tatal sau e foarte bogat; Dar ce? Tatal lui Derossi nu e și el bogat?
Ar vrea sa aiba o banca numai pentru dansul; i-e tot frica de toți ca îl murdaresc. Se uita la toți de sus pana jos; mereu îi joaca pe buze un zambet disprețuitor. Vai de acela care, ie-șind din banca, l-ar atinge macar cu piciorul! Pentru un lu-cru de nimic îți arunca o ocara în obraz, sau te amenința ca sa aduca la școala pe tatal sau.
Nu-și mai aduce aminte de buna lecție ce i-a dat-o tatal sau, cand l-a silit sa-și ceara iertare de la baiatul carbuna-rului. N-am vazut niciodata trufie așa de mare! Și nici nu-l iubim, nimeni nu-și ia ziua buna de la dansul, nimeni nu-i sufla lecția, cand n-o știe. Nici el nu poate suferi pe nimeni și se preface ca ne disprețuiește, mai ales pe Derossi, fiindca este cel dintai, și pe Garrone, fiindca-l iubim toți.
Derossi nu-l ia în seama și Garrone, cand îi spune cineva ca Nobis a vorbit de rau de el, raspunde:
— Carol e de o îngamfare atat de prosteasca, încat nu me-rita nici calcavurile mele.
Coretti îi zise într-o zi, vazandu-l ca rade de caciulița lui de blana de pisica:
— Fa bine și du-te la Derossi, ca sa înveți cum trebuie sa se poarte un boier mare!
Ieri, prostul s-a plans profesorului, deoarece calabrezul îl atinsese cu piciorul. Profesorul întreba pe calabrez, daca a facut înadins.
— Nu, domnule! raspunse sincer, calabrezul.
Atunci, pro-fesorul certa pe Carol, zicandu-i ca e prea suparacios, prea neprietenos. Nobis murmura cu aerul lui disprețuitor:
— O sa te spun tatei!
Atunci, profesorul se supara și-i striga:
— Tatal dumitale n-o sa-ți dea mai multa dreptate decat mai deunazi; și apoi în școala numai profesorul poate sa judece și sa pedepseasca! în urma adauga cu blandețe: Haide, Nobis, schimba-ți purtarea, fii bun și politicos cu ca-marazii dumitale. Vezi bine, ca aici copiii saraci și cei bogați, fiul meșteșugarului și al boierului, toți se iubesc ca niște frați, precum și sunt. De ce nu faci și dumneata ca ceilalți? Te-ar costa așa de puțin, ca sa dobandești iubirea tuturor și cu cat ai fi tu însuți mai mulțumit! Nu-mi raspunzi nimic?
Nobis, care ascultase cu obișnuitul sau zambet disprețuitor, raspunse foarte rece:
— Nu, domnule!
— Șezi! îi raspunse profesorul.
— Te plang: ești un baiat fara inima!
Totul parea sfarșit, cand, Zidarașul, care statea în banca întai, se întoarse spre Nobis, care se afla în banca din urma, și-i facu botul de iepure, așa de nimerit, încat toata clasa pufni de ras.
Profesorul îl cearta, dar fu silit sa-și ascunda rasul. Nobis se prefacu și el ca rade, dar înverzise de ciuda.
