de Edmondo de Amicis
Mama e foarte buna și sora mea, Silvia, e ca și dansa: are o inima tot așa de mare și de generoasa. Stateam aseara și copiam o parte din povestirea lunara: „De la Apenini pana la Anzi”, din care profesorul ne-a dat fiecaruia sa scriem cate nițel, e foarte lunga. Silvia intra pe varful picioarelor și-mi spuse repede și cu vocea înabușita:
— Vino cu mine la mama! I-am auzit azi dimineața vor-bind. Tatii i-au mers afacerile rau; era mahnit. Mama cauta sa-l încurajeze. Suntem stramtorați, înțelegi? Nu mai avem bani. Tata spunea ca trebuie sa ne lipsim de cate ceva pen-tru catava vreme. Așadar, trebuie sa facem și noi sacrificii, nu e așa? Spune, vrei și tu? Bine, eu vorbesc cu mama și tu sa fii de aceeași parere cu mine și sa-mi fagaduiești pe cuvantul de cinste, ca o sa faci ce-ți voi spune eu.
Dupa ce zise acestea, ma lua de mana și ma duse la ma-ma, care cosea stand pe ganduri. Eu ma așezai langa dansa, de o parte, și Silvia, de cealalta. Silvia îi spuse numaidecat:
— Mama draga, am sa-ți spun ceva: amandoi vrem sa-ți vorbim.
Mama se uita la noi cu mirare. Silvia începu: Tata nu mai are bani; nu e așa?
— Ce spui tu? zise mama roșind. Nu e adevarat! Da unde știi tu? Cine ți-a spus?
— Eu știu, raspunse Silvia, cu ton hotarat. Nu e așa, mama, trebuie sa facem și noi sacrificii dupa puterea noastra. Îmi fagaduiseși un evantai pe la sfarșitul lui mai și Enrico își aștepta cutia sa cu culori; nu mai vrem nimic; nu vrem sa se risipeasca banii, ne mulțumim noi și așa; auzi, mama?
Mama încerca sa vorbeasca, însa Silvia adauga: Nu, o sa fie așa cum vrem noi. Ne-am hotarat. Și pana ce tatei nu-i vor merge iar afacerile bine, nu ne mai trebuie: nici poame, nici alte lucruri; o sa ne fie destul supa, și dimineața o sa mancam paine. Astfel o sa se faca mai puțina cheltuiala pentru mancare, caci, într-adevar, cheltuim mult. Îți fagaduim ca o sa ne vezi totdeauna mulțumiți cu orice, repeta Silvia, astupand cu mana ei gura mamei. Și daca va trebui sa facem și alte sacrificii la îmbracaminte sau la orice, le vom face cu placere; putem chiar vinde toate darurile ce le-am primit. Eu îmi dau toate lucrurile, îți ajut și în casa, sa nu mai dam nimic de cusut. Voi lucra cu tine toata ziua, voi face tot ce-mi vei spune, sunt hotarata la toate! La toate! zise ea, cu toata inima, luand pe mama de gat, pentru ca tata și mama sa nu mai aiba neajunsuri, și eu sa va vad pe amandoi liniștiți, cu voie buna ca mai înainte, alaturi cu Silvia voastra și cu Enrico al vostru, care va iubesc atat de mult, care și-ar da viața lor pentru voi!
N-am vazut niciodata pe mama așa de mulțumita ca în momentul cand auzi aceste cuvinte; nu ne-a sarutat niciodata așa de dulce pe frunte. Plangea și radea, fara ca sa poata rosti vreun cuvant.
Pe urma încredința pe Silvia, ca înțelesese rau; ca, din fericire, nu eram așa în lipsa cum credea ea, și ne mulțumi de o suta de ori. Fu foarte vesela toata seara, pana ce veni tata, caruia îi povesti totul. Tata nu zise nimic, scumpul meu tata! Dar azi dimineața, cand ne-am așezat la masa, avuram în același timp o mare placere și o mare întristare: eu gasii sub șervet cutia cu culori, iar Silvia, evantaiul.
