Su Tungpo fusese numit guvernator la Hangiou. Vestea se răspândise în tot orașul, iar oamenii se îmbulzeau în fiecare zi, în fața prefecturii, să-l vadă pe noul guvernator. Dar degeaba așteptau oamenii că Su Tungpo nu se arăta.
Într-una din zile doi oameni băteau de zor în poarta prefecturii, strigând în gura mare să li se deschidă poarta, că ei au de făcut plângeri. Străjerii le-au răspuns că noul guvernator nu s-a prezentat la post și să mai aștepte. Dar cei doi țineau cu tot dinadinsul să pătrundă înăuntru. În acest timp, s-a văzut venind un măgăruș care ducea în spate un bărbat ce striga:
— Faceți loc! Faceți loc! Am întârziat! Am întârziat!
Până să-l oprească străjerii, om și măgar au pătruns în prefectură. Omul și-a legat măgarul, a intrat liniștit în marea sală a prefecturii și s-a așezat pe tronul cu emblema tigrului. Văzându-l, slujbașii au rămas înlemniți. Unii credeau că-i nebun. Cel mai mare în grad i-a zis:
— Bagă de seamă, omule, să nu-ți pierzi capul! Nu știi că nu ai dreptul să te așezi pe acest tron?
Omul a izbucnit în râs și a zis:
— Chiar așa?
— Chiar așa. Nu știi că n-au dreptul să se așeze pe acest tron decât purtătorii sigiliului de aur?
— Dar am și eu un asemenea lucru, a zis omul și a scos dintr-un săculeț un sigiliu cu totul și cu totul de aur, pe care l-a așezat pe masă. Văzând acestea, slujbașul s-a speriat și l-a apucat tremuratul. Și-a dat seama că acesta e noul guvernator Su Tungpo.
Su Tungpo nu mai avusese timp să trimeată slujbașii să-i anunțe sosirea. Cum a intrat în prefectură, s-a așezat pe tron și a dat poruncă străjerilor să-i aducă pe cei doi. Apoi i-a întrebat:
— Care este numele vostru și ce plângeri aveți de făcut?
Unul a răspuns.
— Mă numesc Li Siaoi;
Iar celălalt:
— Mă numesc Hun Amao.
Atunci Su Tunpo l-a întrebat pe Li Siaoi:
— Li Siaoi, ce plângere ai de făcut împotriva lui Hun Amao?
La care Li Siaoi a răspuns:
— Eu am strâns 10 liang de argint din munca mea și acum două luni i-am împrumutat lui Hun Amao, să-i folosească în negoț. Deoarece suntem buni vecini n-am avut pretenția să-mi plătească dobândă, dar i-am pus condiția să mi-i dea înapoi atunci când îi voi cere. Acum trebuie să mă însor și i-am cerut banii înapoi, dar el nu numai că nu mi i-a dat, dar m-a luat și la bătaie.
Su Tunpo l-a întrebat și pe Hun Amao;
— Dе ce l-ai bătut și nu i-ai înapoiat banii?
Hun Amao a făcut o plecăciune adâncă și a zis:
— Slăvite stăpâne, eu sunt un mic negustor. Am împrumutat 10 liang de argint de la el și pe banii aceștia am cumpărat în vară evantaie. Dar cine s-a gândit că anul acesta o să plouă așa de mult? Și vremea fiind rece, nimeni n-a avut nevoie de evantaie. N-am avut de unde să-i dau banii, el m-a înjurat, iar eu m-am înfuriat și l-аm bătut. Dar nu l-am bătut prea vârtos.
Su Tungpo s-a încruntat și a hotărât:
— Li Siaoi trebuie să-și aducă nevasta, Hun Amao trebuie să-i dai banii înapoi.
Când a auzit, Hun Amao a început să se vaiete:
— Stăpâne, stăpâne, iartă-mă, dar n-am de unde să-i dau banii înapoi.
Su Tungpo a zâmbit și a spus:
— Nu mai fiți îngrijorați. Hun Amao du-te acasă și adu douăzeci de evantaie așa cum sunt.
Hun Amao s-a bucurat foarte mult, a fugit acasă îndată, a luat douăzeci de evantaie și le-a dat lui Su Tungpo, Acesta a desfăcut evantaiele unul câte unul și le-a așezat pe masă. După ce a pictat pe ele ramuri de brad, bambus, merișor, a luat zece dintre ele, le-a dat lui Li Siaoi și i-a spus:
— Cei 10 liang de argint pentru a-ți aduce nevastă sunt în aceste evantaie. Ia-le și du-te să le vinzi, dar să strigi așa: „Evantaie pictate de Su Tungpo!”
Apoi, a mai luat și celelalte zece evantaie și a spus!
— Du-te și tu să le vinzi, Hun Amao, și cu capitalul obținut poți să faci negoț în continuare!
Nemaiputând de bucurie cei doi au ieșit pe stradă și nici n-au apucat să deschidă gura că cele douăzeci de evantaie au și fost vândute.
Despre această întâmplare s-a dus vestea și chiar și până astăzi mai sunt mulți care o povestesc.
Poveste populară chineză repovestită de Eufrosina Dorobanțu
Povești nemuritoare nr. 27, Editura Ion Creangă, București, 1986
Su Tunpo – mare poet din vechea dinastie Han.
Liang – 50 grame.
Înainte de 1949, nevestele se cumpărau.
