⏱️ Timp estimat de citire: 2 minute
Sărind în joacă de pe o creangă pe alta, veveriţa căzu drept pe spinarea unui lup adormit. Lupul sări în picioare şi vru s-o mănînce. Veveriţa se rugă:
– Lasă-mă, upule, să plec.
Lupul îi spuse:
– Bine, am să te las, dar numai cu condiţia să-mi spui de ce voi, veveriţele, sînteţi atît de vesele. în timp ce pe mine mă încolţeşte necontenit urîtul, de cîte ori mă uit la voi, vă văd zburdînd şi zbenguindu-vă prin crengile de sus ale copacilor.
Veveriţa îi răspunse:
– Mai întîi lasă-mă să mă urc în copac, iar de acolo ţi-oi spune, căci aici mi-i frică de tine.
Lupul o lăsă, iar veveriţa se caţără în copac şi de acolo îi spuse:
— Urîtul te încolţeşte fiindcă eşti rău. Răutatea îţi mistuie inima. Pe cînd noi sîntem vesele fiindcă sîntem bune şi rău nu facem nimănui.