Într-o zi, un ţăran s-a dus la grajdul sau pentru a-şi vedea animalele care îl ajutau la muncă. Printre ele se afla şi un măgar, care era întotdeuna bine hrănit şi îşi purta adesea stăpâul în spate.
Împreună cu ţăranul venise şi un căţeluş, care dansa în jurul omului, îi lingea mâna şi zburda plin de voie bună. Ţăranul s-a căutat într-un buzunar, i-a dat căţelului o bucata de mâncare gustoasă şi s-a aşezat pe un scăunaş în timp ce le dădea ordine slugilor lui. Micul câine a sărit în braţele stăpânului său şi a rămas acolo, clipind din ochi în timp ce omul îi scărpina urechile.
Văzând ce se întâmplă, măgarul s-a încordat şi a rupt funia care îl priponea, după care a început să ragă din toate puterile, imitând lătratul căţeluşului. Tăranul nu mai putea de râs, aşa că măgarul a venit la el şi şi-a sprijinit picioarele din faţă pe genunchii bărbatului în încercarea de a se sui în poalele lui asemeni căţelului. Slujbaşii ţăranului l-au alungat imediat cu ciomage şi furci, şi, în acest fel, măgarul a învăţat că o imitaţie prostească nu este în nici un caz o gluma.
