Tare de mult în China, pe vremea dinastiei Cin, trăia o femeie care avea zece băieți, fiecare înzestrat cu o însușire deosebită. Primul avea urechi foarte bune, auzind de la mari depărtări cea mai ușoară adiere a vântului; al doilea avea ochii atât de pătrunzători, încât putea să vadă la o mie de kilometri; al treilea era foarte puternic; al patrulea avea capul de oțel, al cincilea, trupul tare ca fierul, al șaselea, picioare foarte lungi; al șaptelea, un cap uriaș; al optulea, labele picioarelor foarte mari; al nouălea, gura imensă, iar al zecelea avea ochii cât roata carului.
Într-o zi, toți zece frați au purces la munca ogorului. Cel mai mare, auzind plânsete, i-a spus celui de al doilea frate să se uite și să vadă ce se întâmplă. El și-a aruncat privirea și a grăit:
— Doamne, oamenii ce construiesc marele zid chinezesc plâng de foame și de oboseală.
Al treilea frate, care era foarte puternic, s-a hotărât să meargă el să trudească în locul lor, iar al șaselea frate, cel cu picioare lungi, s-a îndemnat să-l ducă până la zid. Ei au ajuns dimineața, iar pe la chindie au și terminat lucrul.
Oamenii le-au mulțumit și s-au bucurat că se pot întoarce acasă. Dar bucuria lor a fost scurtă. Împăratul a hotărât că un om așa de zdravăn este amenințător pentru un tron și nu e bine să fie lăsat în viață. De aceea a dat ordin să fie omorât.
Al doilea frate, cel cu ochii ageri, a văzut ce vrea să săvârșească împăratul, și în ziua execuției l-a înlocuit pe condamnat cu fratele cel cu cap de oțel. Călăul a mânuit zeci de paloșe, dar nu a reușit să-l omoare. Atunci împăratul a hotărât să fie omorât în bătaie. Cel de al patrulea frate auzind acestea a început să plângă în hohote. Fratele cel mare iar a auzit că plânge cineva. Și când al doilea frate s-a uitat, a spus: „E de rău, împăratul vrea să-l omoare pe fratele nostru în bătaie”.
Repede cel cu trupul de fier a hotărât să-l înlocuiască. A răbdat ușor bătăile, deși zeci de bâte au fost încercate pe el.
Văzând aceasta, împăratul a hotărât ca să fie înecat în mare. Și al cincilea frate a început să plângă amarnic. Dar fratele cel mare i-a auzit plânsetul și cel de al doilea frate s-a uitat, și le-a spus:
— Împăratul vrea să-l arunce în mare pe fratele nostru!
Atunci al șaselea frate, cel cu picioarele foarte lungi, s-a dus în locul fratelui său, și fiind aruncat în mare, apa de-abia îi ajungea până la genunchi. Stând în mijlocul mării a început să pescuiască.
Și n-a trecut mult, că prinsese atâta pește de n avea unde să-l mai pună. De aceea a chemat cel de-al șaptelea frate, care era pe mal împreună cu ceilalți frați și se uita la el. Acesta și-a scos pălăria de pe cap, și în ea au încăput zeci de kilograme de pește.
Apoi amândoi au dus peștele acasă, dar aici nu era nici o surcică pentru foc. Al optulea frate a spus:
— Alaltăieri, când eram pe munte la tăiat lemne, mi-a intrat un spin în picior. Ia să-l scoatem și să vedem dacă nu putem face focul cu el. Și ajutat de ceilalți, a scos din talpă un salcâm.
Al treilea frate, fiind foarte puternic, a tăiat copacul, al nouălea a făcut focul, și după ce peștele a fost prăjit, al nouălea frate a spus:
— Eu am făcut focul și am voie să gust primul.
Dar cu gura lui cât o șură a înghițit tot peștele și nici măcar nu i-a simțit gustul. Supărat, al zecelea frate a început să suspine, și apoi să plângă de-a binelea. Lacrimile lui s-au adunat râuri-râuri, apoi în fluvii, care s-au revărsat și au potopit pământul până la marele zid, care sta gata terminat, iar împăratul și slujitorii săi, care îl sărbătoreau, au fost înghițiți de ape.
Apoi ei au fost mâncați de pești uriași, iar apa având putere peste fire, a mutat zidul, și de atunci el se află dincolo de mare.
repovestire de Li Iu-Giu
Povești nemuritoare nr. 4, Editura Ion Creangă, București, 1970
