Motanul Încălțat în versuri.
A fost odată,-ntr-un sătuc,
Un morar bătrân, năuc.
Avea trei fii, dar vai de el,
Murind, le-a lăsat ce-a strâns cu zel..
Cel mare-a luat moștenirea,
Grâul, casa și moșia.
Cel mijlociu, măgărușul,
Și-a plecat cu el pe ușă.
Mezinul, doar un motan,
S-a trezit fără niciun ban.
— „Ce să fac cu o pisică?
Viața-mi pare tot mai mică!”
Dar motanul, fără frică,
A vorbit, spre a-l ridica:
— „Dă-mi o pungă și cizme bune,
Ție-ți promit zile mai bune!”
Băiatul, uimit pe loc,
I-a dat cizme și cojoc.
Motanul, vesel și-ncălțat,
În câmpii s-a aruncat.
A prins iepuri și prepelițe,
Potârnichi de printre spice.
Le-a dus regelui-n palat,
Zicând: — „Cadou de la-nălțat!”
— „Dar cine-i acest domn mare,
Cu așa dăruiri rare?”
— „Marchizul de Carabas,
Domn bogat și plin de har.”
Regele s-a minunat
Și darurile-a acceptat.
Motanul, însă, nu stătea,
Alt plan în minte croșeta.
Aflând de-o baie la pârâu,
A chemat stăpânul său:
— „Dezbracă-te și te scaldă,
Eu o să îți pregătesc o șansă!”
Când regele-a trecut prin vad,
Motanul striga cu glas înalt:
— „Marchizul e prădat de hoți!
Hainele i-au furat, netoții!”
Regele l-a ajutat,
L-a îmbrăcat în haine de-mpărat.
Prințesa, la el privind,
S-a îndrăgostit pe loc, zâmbind.
Dar motanul nu se oprea,
Tot înainte plănuia.
A ajuns la-un căpcăun
Care-avea un castel străbun.
— „Am auzit că poți, în joacă,
Să te transformi într-o vacă!”
— „Desigur!” — monstrul a zbierat,
Și-ntr-o clipă s-a schimbat.
— „Am auzit că poți, în joacă,
Să te prefaci într-un leu, deodată!”
— „Desigur!” — monstrul a răcnit,
Și-ntr-o clipă s-a-mplinit.
— „Dar poți și-ntr-un șoricel?”
— „Ușor!” — zise el voios.
Și-atunci motanul, iute, sare,
Îl înghite dintr-o mișcare.
Castelul a fost cucerit,
Marchizul, domn vestit a devenit.
Prințesei i-a dat inelul
Și-au domnit, populând castelul.
Motanul, mândru și isteț,
Avea acum un mare preț.
Cu minte ageră și spor,
Și-a făcut stăpânul domnitor.
