Trei frați, rămași de mici fără tată, trăiau împreună cu mama lor. Într-o zi, buna lor mamă căzu grav bolnavă. Deși aduseseră la căpătâiul bolnavei pe cei mai buni și mai scumpi doctori, sănătatea ei se șubrezea cu fiecare clipă. Zilele bătrânei mame păreau numărate.
Într-o zi, cei trei feciori se apropiară de patul muribundei și-o întrebară dacă are vreo dorință.
— Aș vrea să mănânc Nara-nashi, le răspunse bolnava.
Cei trei frați auziseră povestindu-se despre Nara-nashi o delicatețe de pere de Nara, care creșteau tocmai în creierul munților. Numai că erau așa de strașnic păzite de un monstru, încât nimeni dintre cei ce se aventuraseră în căutarea acestor pere nu scăpase cu viață. Cu toate acestea, cei trei băieți, dornici să îndeplinească ultima dorință a mamei lor, se hotărâră să se facă luntre și punte și să-i aducă Nara-nashi.
Așa se face că Taro, cel mai mare dintre frați, luă primul coșul în spinare și porni să-și încerce norocul. Merse el, merse pe o cărăruie de munte și urcă și tot urcă până ajunse la o stâncă uriașă. Lângă ea se odihnea o bătrână uitată de moarte.
— Încotro ai pornit, tinere? îl întrebă bătrâna.
— Mă duc să culeg Nara-nashi, răspunse Taro, dar nu știu unde să le caut.
Femeia se ridică în capul oaselor și apropiindu-se de flăcău zise:
— Să știi că un demon fioros trăiește în inima munților. Te va răpune cu siguranță dacă te încumeți să-l înfrunți. Ai face mai bine să te întorci acasă.
— Imposibil! Trebuie să ajung acolo negreșit. Te rog, arată-mi drumul! se rugă Taro.
— Bine, răspunse bătrâna. Ascultă cu mare băgare de seamă ce-am să-ți spun. Puțin mai încolo ai să dai de o răscruce de drumuri străjuită de bambuși tineri. Să apuci pe drumul spre care sunt îndreptate de vânt frunzele bambusului.
Taro mulțumi bătrânei și continuă să urce pe cărăruia care ducea spre creierul munților. Întocmai cum îi spusese bătrânica, cărăruia se răsfiră în curând în trei, începutul fiecărui drum fiind străjuit de câte un bambus tânăr. Unul dintre ei avea frunzele răsucite spre o potecă ce părea cea mai abruptă, cea mai strâmtă și mai întortocheată dintre toate trei.
Taro își aminti ce-i spusese bătrâna, dar în sinea lui își zise:
„Indiferent ce potecă aleg, rezultatul va fi cu siguranță același. S-o apuc atunci pe drumul cel mai ușor!”
Alese drumul cel mai larg și mai bine nivelat și o porni la mers. N-apucă să facă doi pași că o cioară zbură pe deasupra capului lui zicând:
— Ai face mai bine dacă n-ai alege acest drum, flăcăule!
Taro n-o luă în seamă și-și continuă drumul. Întâlni curând un pom încărcat cu tigve, care îl avertiză:
— Ai să te căiești amarnic, dacă-ți continui drumul pe-aici.
Ignorând și acest avertisment, Taro își văzu mai departe de drum. Ajunse curând la un lac cu apă liniștită, dincolo de care se vedeau pomi încărcați cu Nara-nashi. Fericit, Taro se aruncă în apă și începu să înoate spre fructele de pe țărm. De îndată ce trupul său atinse argintiul lacului, apele liniștite de până atunci începură să clocotească și să mugească înfricoșător, iar monstrul, care nu era altul decât paznicul lacului, răsări din ape și-l înghiți dintr-o răsuflare.
După zile și zile de nerăbdătoare așteptare a lui Taro, cei doi frați se sfătuiră și hotărâră ca fratele mijlociu, Jiro, să-și încerce și el norocul.
Jiro porni imediat la drum, dar întocmai ca Taro, nesocotind sfatul bătrânei de la stâncă, fu înghițit și el de monstrul lacului.
În sfârșit, veni rândul mezinului Saburo să pornească spre munți. Întâlni, de-asemenea, bătrâna femeie și-i spuse că cei doi frați ai săi mai mari, plecați să aducă Nara-nashi, nu s-au mai întors acasă.
— Pentru că nu mi-au ascultat povața, răspunse bătrâna. Dacă vrei să reușești, urmează-mi sfatul, fătul meu.
Spunând acestea, îi dădu o sabie.
Când ajunse la răscruce, Saburo o porni pe cărarea cea mai prăpăstioasă și mai strâmtă, spre care erau îndreptate frunzele bambusului, așa cum îl sfătuise bătrâna. Cum mergea el așa, o cioară zbură pe deasupra capului și-l îndemnă să nu-și piardă timpul prin ascunzișurile muntelui.
Ajunse curând la un pârâiaș, în apele căruia văzu o floare de Nara-nashi. Cu inima bătându-i de emoție o porni în susul apei și găsi în cele din urmă o plantație de Nara-nashi, înconjurată de apele liniștite ale unui lac.
Când Saburo începu să alerge spre pomii de Nara-nashi, vântul îi șopti la ureche:
— Dacă te urci în pom dinspre nord, umbra ți se va răsfrânge în apă și vei fi înghițit pe dată de monstrul lacului. Dacă vrei să scapi teafăr, cațără-te în pom din partea sudică.
Saburo se urcă în pom așa cum fusese sfătuit și culese o mulțime de Nara-nashi. Dar la coborâre, din nebăgare de seamă, se așeză pe o creangă crescută viguros spre nord. Pentru câteva clipe, umbra i se proiectă pe luciul apei. Monstrul apăru din valuri și porni să-l înghită întocmai ca și pe frații lui mai mari, Taro și Jiro. Dar Saburo scoase din teacă sabia primită de la bătrână și-o înfipse în monstru. O lovitură atât de dibace, încât monstrul se prăvăli ca lovit de fulger. După o scurtă agonie, monstruoasa creatură își dete duhul. O voce îi șopti atunci lui Saburo să despice burta monstrului mort. Oare ce credeți c-a găsit Saburo în pântecele dihaniei? Pe frații lui mai mari, Taro și Jiro.
După ce și-a salvat frații, Saburo și-a umplut coșul cu Nara-nashi și s-a întors degrabă acasă. La scurt timp după ce bătrâna lui mamă a mâncat din fructele aduse, s-a însănătoșit tun. Și a trăit apoi ani mulți și fericiți împreună cu cei trei feciori ai săi.
Repovestită de George Nicolescu
Sursa: Povești nemuritoare, vol. 24, 1982 [p. 131- 134]
