Omul de Turtă Dulce
Au fost o dată un bătrânel şi o bătrănică ce locuiau într-o casă mică şi veche de la marginea unei păduri. Ei duceau împreună o viaţă fericită, dar le lipsea un singur lucru – un copilaș, pe care și-l doreau din tot sufletul.
Într-o zi, bătrănica se hotărî să facă turtă dulce. Ea tăie aluatul sub forma unor mici băietei. Pentru ochi, ei aveau stafide şi cireşe pentru nasturi. Bătrănica îi puse la cuptor.
După un timp, bătrănica cercetă cuptorul să vadă dacă s-au copt. Cum deschise cuptorul, un omulet de turtă dulce sări afară şi începu să alerge cât putea de repede!
Bâtrânica chemă pe soţul ei.
Amândoi începură să alerge după micul om de turtă dulce, dar el era aşa de rapid încât n-au putut să-l prindă. În timp ce alerga, el cânta:
– Alergaţi, alergaţi, pe rupte!
Nu mă veti prinde,
Căci eu sunt Omul de turtă dulce!
Omul de turtă dulce alergă mai departe și ajunse la o fermă plină de lucrători care treierau grâul. El le strigă în timp ce trecu pe lăngă ei în goană:
– Am fugit de la o bătrănică,
Și de la un bătrănel,
Iar acum fug şi de voi, fiindcă sunt în stare!
Alergați, alergați pe rupte!
Tot nu mă veti prinde,
Căci eu sunt Omul de turtă dulce!
Toți cei de la fermă care treierau au început să alerge după Omul de turtă dulce. Dar, deși alergau foarte repede, n-au reuşit să-l prindă.
Micuţul Om de turtă dulce alergă mai departe până când ajunse pe un câmp, unde era o mulţime de cosaşi. El strigă către ei:
– Am fugit de la o bătrânică,
Şi de la un bătrânel,
De la o fermă plină de treierători,
Iar acum fug şi de voi, fiindcă sunt în stare!
Alergaţi, alergaţi pe rupte!
Tot nu mă veţi prinde,
Căci eu sunt Omul de turtă dulce!
Cosaşii au alergat toti după Omul de turtă dulce, dar n-au reuşit să-l prindă.
Micuțul Om de turtă dulce alergă mai departe până când întâlni o vacă. El strigă tare către ea:
– Am fugit de la o bătrânică,
Şi de la un bătrânel,
De la o fermă plină de treierători,
De pe un câmp plin de cosaşi,
Iar acum fug şi de tine, fiindcă sunt în stare!
Aleargă, aleargă pe rupte!
Tot nu mă vei prinde,
Căci eu sunt Omul de turtă dulce!
Vaca alergă după Omul de turtă dulce, dar nu reuşi să-l prindă.
Micuțul Om de turtă dulce alergă în continuare şi întâlni un porc. El strigă către porc:
– Am fugit de la o bătrânică,
Şi de la un bătrânel,
De la o fermă plină de treierători,
De pe un câmp plin de cosaşi,
De o vacă,
Iar acum fug şi de tine, fiindcă sunt în stare!
Aleargă, aleargă pe rupte!
Tot nu mă vei minde,
Căci eu sunt Omul de turtă dulce!
Porcul alergă după Omul de turtă dulce, dar nu reuşi să-l prindă.
Micuțul Om de turtă dulce alergă mai departe până când ajunse la un râu. Cum nu ştia să înoate, nu putea să-l treacă.
Lângă râu era un vulpoi viclean care îl văzu pe Omul de turtă dulce stând acolo.
– Vrei să traversezi râul, omulețule? întrebă vulpoiul. Sări pe coada mea şi eu am să te trec dincolo.
„El nu o să poată să ajungă la mine dacă stau pe coada lui”, se gândi Omul de turtă dulce. „O să fiu în siguranță”.
Omul de turtă dulce urcă pe coada vulpoiului, iar acesta începu să înoate. După ce înotă un timp, coada vulpoiului căzu în apă, iar Omul de turtă dulce era cât pe ce să se ude.
– Eşti prea greu pentru coada mea, spuse vulpoiul. Suie-te în spinarea mea.
Omul de turtă dulce urcă pe spinarea vulpoiului. Mai înotă vulpoiul cât mai înotă, după care spinarea lui se îndoi.
– Ești prea greu pentru spinarea mea, spuse vulpoiul. Așazăte pe nasul meu.
Și Omulețul de turtă dulce se cățără pe nasul vulpoiului.
Cum ajunseră pe celălalt mal, vulpoiul îsi scutură capul aruncându-l în aer pe Omul de turtă dulce. Îşi arătă colții și îl înghiți dintr-o îmbucătură. Omul de turtă dulce dispăru cu totul!
– Delicios! spuse vulpolul cel viclean.
