⏱️Timp estimat de citire: 6 minute
De ziua lui, Serioja a primit tot felul de daruri: titirezi, cai, poze .. Insă cel mai de preţ dintre toate darurile a fost capcana de prins păsări pe care i-a dăruit-o unchiul său. Capcana era făcută dintr-o ramă în care era prinsă o plasă, cu o scîndurică deasupra. Pe scîndurică se presărau seminţe şi capcana se punea afară. Cînd vreo pasăre se aşeza pe scîndurică, scîndura se întorcea şi pasărea se prindea în capcană. S-a bucurat mult Serioja şi a alergat s-o arate mamei.
— Nu-mi place jucăria asta, i-a spus mama. Ce-ţi trebuie ţie păsărele? De ce să le chinui?
— Am să le pun în colivii. Ele au să cînte, iar eu am să le dau de mîncare.
Apoi Serioja a făcut rost de seminţe, le-a presărat pe scîndurică şi a aşezat plasa în grădină. Aici a stat mult şi a tot aşteptat să vină păsărelele. Insă păsărilor le era frică de dînsul şi nu se apropiau de plasă. Atunci, Serioja s-a dus la masă şi a lăsat capcana în grădină. După masă, cînd s-a uitat, capcana era închisă, iar în plasă se zbătea o păsărică. Serioja s-a bucurat şi a dus-o în casă.
— Mama! Uite! Am prins o păsărică. Nu-i aşa că-i o privighetoare? Vai, cum îi bate inima!
— E un scatiu, a spus mama. Bagă de seamă, nu-l chinul, Ai face mai bine să-i dai drumul.
— Ba nu, am să-i dau apă.şi mîncare.
Serioja a pus scatiul în colivie şi două zile la rînd i-a presărat seminţe, i-a schimbat apa şi i-a curăţat colivia. A treia zi a uitat de scatiu şi nu i-a mai schimbat apa. Mama l-a dojenit:
— Vezi, ai uitat de scatiu. Mai bine dă-i drumul!
— Ba nu, de-acum înainte n-am să mai uit; chiar acum pun apă şi îi curăţ colivia.
Serioja a vîrît mîna în colivie şi a început să o curăţe. Scatiul, speriat, se zbătea, lovindu-se de gratii. După ce a isprăvit treaba, băiatul s-a dus după apă. Mama băgă de seamă că el a uitat să închidă uşiţa coliviei şi a strigat după el:
— Serioja, închide colivia, că zboară, şi dacă se izbeşte, se prăpădeşte păsărica ta.
Dar n-apucase mama să-şi sfîrşească vorba, că scatiul găsise uşiţa. Bucuros, îşi desfăcu aripioarele şi zbură prin odaie, spre fereastră. N-a văzut însă geamul, s-a izbit în sticlă şi a căzut pe pervaz.
Serioja a luat în grabă păsărică şi a pus-o în colivie. Scatiul nu murise încă, dar zăcea cu faţa în jos, cu aripile desfăcute şi răsufla greu. Serioja l-a privit multă vreme, apoi a început să plîngă.
— Mamă, ce să fac acuma?
— Acum nu mai poţi face nimic.
Toată ziua Serioja nu s-a mişcat de lîngă colivie, mereu cu ochii la scatiu; iar scatiul zăcea tot aşa cu faţa în jos, răsuflînd greu şi repede. Cînd Serioja s-a dus la culcare, scatiul mai trăia încă, însă multă vreme copilul n-a putut dormi. Cum închidea ochii, îi apărea în gînd scatiul, întins jos, abia suflînd. Dimineaţa, cînd s-a apropiat de colivie, a găsit scatiul cu faţa în sus, cu lăbuţele chircite, ţeapăn.
De atunci, Serioja n-a mai prins niciodată păsărele.