⏱️ Timp estimat de citire: 4 minute
Vasea şi Katia erau fraţi şi aveau o pisică. Primăvara, pisica s-a pierdut. Copiii au căutat-o peste tot, dar n-au putut-o găsi. Odată se jucau lîngă hambar şi au auzit, de undeva de sus, un mieunat subţire. Vasea s-a urcat pe scară, în podul hambarului, iar Katia sta jos şi întreba mereu:
— Ai găsit-o? Ai găsit-o?
O bucată de vreme Vasea nu i-a răspuns. În sfîrşit i-a strigat:
— Am găsit-o! E pisica noastră… şi are şi pisoi. Sunt aşa de frumoşi! Vino încoace repede!
Katia a alergat în casă, a făcut rost de lapte şi i-a dus pisicii.
Erau cinci pisoi. După ce au mai crescut puţin şi au început să se mişte din colţul lor, copiii şi-au ales un pisoi cenuşiu, cu lăbuţe albe, şi l-au luat în casă. Pe ceilalţi pisoi mama i-a dăruit, iar pe acesta l-a lăsat copiilor. Copiii îl hrăneau, se jucau cu el şi-l culcau în pat cu dînşii.
Într-un rînd au ieşit să se joace în drum şi au luat pisoiul cu ei.
Vîntul spulbera paiele de pe drum şi pisoiul se juca cu firele de paie, iar copiii făceau haz privindu-l. Mai apoi, au găsit pe marginea drumului măcriş, s-au apucat să-l culeagă şi au uitat de pisoi.
Deodată au auzit pe cineva strigînd tare: „înapoi, înapoi!” şi au văzut un vînător venind în goana calului. Înaintea lui, doi cîini alergau să apuce pisoiul. Prostuţ cum era, pisoiul, în loc să fugă, s-a lăsat la pămînt, şi-a încovoiat spinarea şi privea ţintă către ei.
Katia s-a speriat de cîini, a început să ţipe şi a fugit. Vasea s-a repezit într-un suflet spre pisoi şi a ajuns lîngă el odată cu cîinii. Cînd cîinii erau cît pe ce să înşface pisoiul, Vasea s-a trîntit cu burta peste el şi l-a acoperit.
Tocmai atunci s-a apropiat şi vînătorul şi a alungat cîinii, iar Vasea a dus pisoiul acasă şi de atunci nu l-a mai luat la cîmp.