Porumbelul şi furnica

Pe cât îţi stă-n putinţă, fii bun cu orişicine:
Adesea ai nevoie chiar de mai mici ca tine,
Cum am s-arăt prin două exemple, de îndată, –
Atâta e în pilde povaţa de bogată.
De mult mai mici fiinţe e vorba de-astădată.
Din limpezimea unui râu, sorbea un porumbel, odată,
Când o furnică a căzut în mijlocul acelei ape.
Văzându-se, ca-ntr-un ocean, sărmana gâză-ameninţată,
Se străduia, din răsputeri, dar în zadar, spre mal să scape.
Zărind-o, porumbelul de milă-a fost cuprins
Şi-un fir de iarbă – punte – pe apă i-a întins.
În felu-acesta ajutată,
Ajunse iar pe mal, salvată.
Acolo, sus, un oarecare
Desculţ – fiind căldură mare –
Având un arc la el,
Se pregătea să tragă în bietul porumbel,
Pe care-l şi vedea
În oală cum fierbea.
Dar chiar atunci furnica îl pişcă de picior
Şi omul se apleacă, iar pasărea, de zor,
O şi porneşte-n zbor,
Zburând cu ea-mpreună
Şi supa bună.

Povesti Nemuritoare
Privacy Overview

This website uses cookies so that we can provide you with the best user experience possible. Cookie information is stored in your browser and performs functions such as recognising you when you return to our website and helping our team to understand which sections of the website you find most interesting and useful.