Bursucul şi vulpea

Bursucului îi venise rândul şi el să domnească Peste un pogon de tufe, în pădurea părintească, Pe marginea unei ape. Regatul îi era mic Şi acei ce îl văzură Toţi …

Continuați să citiți

Atelajul eterogen

Un om având un armăsar Îl înhamă la jug C-o vită de măgar Şi cu un bou de plug. Boul fiind sacat, La un picior rănit, Măgarul neînvăţat Şi prea …

Continuați să citiți

Vulpea şi bursucul

– Da dincotro şi unde Alergi tu aşa iute? Bursucul întâlnind pe vulpe-au întrebat. – Oh, dragă cumătre, am dat peste păcat, Sunt, iată, surghiunită! Tu ştii că eu am …

Continuați să citiți

Zmeul

Un zmeu cu-o coadă lungă şi cu-o zbârnâitoare De tot răsunătoare, Văzându-se odată sub nouri ridicat, La fluturul din vale, acestea au strigat: – Zburdalnică fiinţă! Tu, care toată ziua …

Continuați să citiți

Vulturul şi albina

O, cât sunt de fericiţi Cei de soarta lor slăviţi! Căci ei şi spre fapta mare Au a slavei îndemnare. Dar şi cei ce ostenesc Întru binele obştesc, Neprivind la …

Continuați să citiți

Plumb

Poezia este scrisă în 1900, finisată în 1902 și publicată în 1916 în revista „Versuri”,sub pseudonimul George Andoni. La vremea aceea, poetul, în vârstă de 19-20 de ani, era în …

Continuați să citiți

Deșteaptă-te, române!

Imnul de stat al României este alcătuit din unsprezece strofe. La ocazii festive se interpretează strofele 1, 2, 4 și 11. Deșteaptă-te, române, din somnul cel de moarte, În care …

Continuați să citiți

Soarele, vântul și gerul

Trei călători fantastici cutreieră pământul: Soarele splendid, gerul îngrozitor și vântul. Unul dă viață, altul dă moarte, aparând, Al treilea mângâie cu aripa-i, zburând. Ei întâlnesc o fată, voioasă căprioară, …

Continuați să citiți

Limba noastră

Limba noastră-i o comoară În adâncuri înfundată Un șirag de piatră rară Pe moșie revărsată. Limba noastră-i foc ce arde Într-un neam, ce fără veste S-a trezit din somn de …

Continuați să citiți