Blesteme
Prin undele holdei şi câmpi de cucută , Fugarii-au ajuns în pustie La ceasul când luna-n zăbranice,mută, Intră ca un taur cu cornu-n stihie, Şi gândul meu gândul acestora-l ştie:…
Măgarul răsfățat
Un măgar văzu odată P-al său stăpîn că dormea, Și s-apropie îndată Binișor a-l mîngîia. Dar să știți că dinainte Era trist și supărat, Căci vedea cu ce cuvinte Mîngîia…
Soarele şi broaştele
S-a însurat cu mare alai un Crai străin Şi lumea şi-neca amaru-n vin. Esop spunea, în şoaptă, că gloata e nătângă Şi râde şi petrece-n loc să plângă. În vremea…
Apari să dai lumină
Apari să dai lumină arcatelor ferești, Să văz în templu-i zâna cu farmece cerești. Prin vremea trecătoare lucește prea curat Un chip tăiat de daltă, de-a pururi adorat. Privi-te-voi cu…
Despărţire
În mohorâta dimineaţă Mijesc luminile ca-n fum, Şi parcă dincolo de drum S-a isprăvit cu orice viaţă, Că nu mai poţi zări, de ceaţă, O streaşină, un pom, un fum……
Balada lui Pintea
…baladă populară culeasă de Iordan Datcu Pintea-n munte să suie, Mândră curte zugrăvea, Cu cătane-o d-îngrădea, Cu frunze-o acoperea. Numai Pintea ş-o strigat: – Dintre voi de s-a afla,…
Corbea Haiducul
…baladă populară culeasă de Gheorghe Dem Theodorescu Foicică mărăcine, Ascultați, boieri, la mine Să vă spun pe “Corbea” bine! Frunză verde pelință, Zace-mi, zace în temniță, Pus de vodă Stefăniță,…
Lupul şi barza
Poftit odată la un praznic, Un Lup lihnit, mâncău năpraznic, S-a lăcomit atât, încât I s-a înfipt adânc în gât, Un ciot de os cam ţăpligos. Dar spre norocul Dobitocului,…
Cocoşul şi perla
Un Cocoşel – el ştie cum-aflase Tot scormonind o perlă minunată, Şi s-a dus cu dânsa de îndată La meşterul de pietre preţioase. -„Cred că-i de preţ. Ţi-o dau, de…
Trecea un om pe drum
Trecea un om pe drum aseară, Trecea cântând încet pe drum, Ştiu eu? poate cânta să-i pară Drumul mai scurt, ori poate cum Era aşa frumos aseară, Poate cânta ca…