Trăia odată un prefect căruia îi plăcea foarte mult să deseneze tigri, numai că el desena foarte prost și în loc de tigri ieșeau niște pisici, care nici pe departe nu aduceau a tigri.
Odată a desenat un asemenea tigru și l-a chemat pe curierul său ca să se uite și să-l laude, iar apoi să răspândească știrea despre talentele sale în tot județul.
Cum a venit, prefectul și-a scos tabloul și l-a întrebat:
— Kai, ce este asta după părerea ta?
Curierul a privit și s-a gândit că animalul negru aduce foarte mult cu o pisică și i-a spus:
— Aceasta este o pisică, înălțimea ta!
Prefectul s-a înfuriat:
— La naiba! N-ai ochi să vezi? Pe tigrul desenat de superiorul tău îl iei drept o pisică? Obrăznicia ta nu are margini. Și întorcându-se a strigat:
— Slujitori, luați-l pe acest nemernic și dați-i patruzeci de lovituri!
Și săracul om a fost snopit în bătăi.
Prefectul a chemat alt curier și a început să-l întrebe și pe el. Curierul a văzut tigrul desenat cu tuș negru, care semăna grozav cu un motan negru, dar n-a îndrăznit să spună ceva. Știa doar că prietenul lui a avut le suferit că l-a numit pe acest tigru pisoi. Stătea și tăcea gândindu-se cum să iasă din încurcătură.
— Spune ce-i asta? a întrebat prefectul.
— Stăpâne, nu am curaj să spun, a răspuns curierul.
— Dar de cine te temi tu?
— Mă tem de stăpân.
— Atunci eu, de cine mă tem eu? a întrebat prefectul supărat.
— Stăpânul se teme de alți stăpâni.
— Iar ei de cine se tem?
— Ei se tem de cer.
— Iar cerul de cine se teme?
— Cerul se teme numai de nori.
— Iar norii de cine se tem?
— Norii se tem de vânt.
— Iar vântul?
— Vântul se teme de pereți.
— Iar pereții de cine se tem?
— Pereții se tem de șoareci.
— Iar șoarecii de cine se tem?
— Șoarecii nu se tem de nimeni decât de cel din tabloul desenat de dumneavoastră, a spus curierul luându-și inima în dinți.
Prefectul s-a holbat la el, dar n-a mai putut să scoată o vorbă.
repovestită de Olga Stratulat
Povești nemuritoare nr. 21, Editura Ion Creangă, București, 1978
