de Edmondo de Amicis
Garoffi era azi foarte îngrijorat, fiindca se aștepta sa fie aspru dojenit de profesorul Perboni.
Profesorul, însa, n-a venit, și fiindca lipsea și suplinitorul, a venit doamna Cromi de ne-a ținut lecția. Doamna aceasta e cea mai batrana dintre toate profesoarele. La ea au învațat sa scrie și sa citeasca mai toate doamnele care-și aduc acum copiii la școala noastra. Azi era cam trista, fiindca unul din fiii ei este bolnav.
Cum o vazura baieții, ca intra în clasa, începura sa faca larma pentru ca nu-i prea știu de frica.
Dansa, fara sa se arate suparata, le zise cu o voce liniștita și blanda.
— Va rog, copii, respectați parul meu alb; eu va sunt mai mult mama decat profesoara, și am crescut pe o mare parte din mamele voastre.
Nici unul din baieții nu mai cuteza sa ridice glasul; pana și îndraznețul Franti se mulțumi sa-și bata joc de dansa pe furiș.
Doamna Cromi fusese înlocuita în clasa ei cu doamna Delcati, profesoara fratelui meu. Iar în clasa doamnei Delcati facea lecție o domnișoara, pe care baieții o pore-clisera „maicuța calugarița” Ea se poarta tot în haine închise și cu un șorț negru. Parul îi e bine netezit pe frunte; are ochii albaștri ca vioreaua; o fața stravezie și o voce așa de lina, încat s-ar zice ca șoptește o rugaciune.
Mama zice ca nici nu se aude, și într-adevar este foarte blanda și timida; nu striga, nu se supara și cu toate astea ține pe copii totdeauna în tacere; pana și cei mai isteți își pleaca imediat capul, cand ea îi amenința cu degetul. În clasa la dansa e ca la biserica, de aceea au și poreclit-o „maicuța calugarița”.
Mie îmi place și mica profesoara din divizia a III-a a clasei I elementara: domnișoara aceea cu chipul ca un trandafir, cu doua gropițe în obraji.
Ea poarta o pana albastra la palarie și o cruciulița de aur la gat. Este totdeauna vesela, zambește mereu, vorbește cu o voce așa de limpede, încat ai crede ca tot canta și bate din palme, ca sa faca tacere.
Cand ies copiii, ea alearga cand dupa unul, cand dupa al-tul, ca sa-i țina la rand, apoi îndreapta gulerul unuia, în-cheie pe altul la haina, ca sa nu raceasca; îi însoțește pana pe ulița, ca sa nu se ia la bataie; se roaga de parinți, sa nu-i pe-depseasca acasa; da manșonul ei vreunuia caruia îi e frig. Copiii cei mai mici se agața mereu de ea, o saruta, o man-gaie, o trag de rochie, de voal și ea le rabda toate, îi saruta razand și în fiecare zi se întoarce acasa ciufulita, cu gulerul stramb, obosita, dar tot vesela.
Aceasta draguța de profesoara da și lecții de desen la o școala de fete și susține cu munca sa pe mama și pe fratele ei.
