Rezumat – Hainele cele noi ale Împăratului, de Hans Christian Andersen
Într-un regat îndepărtat, trăia odată un împărat renumit pentru dragostea sa excesivă pentru haine. Acesta își dedica întreaga avere și mare parte din timp achiziționării celor mai luxoase și extravagante veșminte, neglijând adesea treburile statului. Împăratul își schimba hainele de mai multe ori pe zi, iar preocuparea sa principală era să impresioneze supușii și vizitatorii prin ținutele sale deosebite.
Într-o zi, doi șarlatani vicleni sosiră în oraș, dându-se drept țesători pricepuți. Ei pretindeau că pot confecționa o stofă magică, invizibilă pentru oricine era incompetent sau nepotrivit pentru funcția sa. Vestea despre această țesătură minunată ajunse repede la urechile împăratului, care, din dorința de a avea cea mai rafinată haină și de a-și testa curtenii, îi angajă imediat pe cei doi.
Escrocii cerură aur, fire scumpe și materiale prețioase, pe care pretinseră că le vor folosi pentru a țese pânza fermecată. În realitate, ei nu lucrară nimic, prefăcându-se însă ocupați, mișcând războaiele de țesut și mimând procesul de lucru. Curtenii trimiși să inspecteze progresul, temându-se să nu fie considerați proști sau incompetenți, lăudară frumusețea inexistentelor țesături.
Împăratul, nerăbdător să îmbrace noua haină, se prezentă personal să vadă rezultatul. Deși nu putea vedea nimic, se prefăcu uimit de frumusețea lucrării, temându-se că ar putea fi judecat ca nepotrivit pentru rolul său. În ziua paradei, escrocii îi îmbrăcară pe împărat în haina invizibilă, descriindu-i în detaliu croiala și designul sofisticat.
Împăratul își începu procesiunea prin oraș, fiind admirat de toți locuitorii, care se temeau să spună adevărul din frică de a fi considerați nepricepuți sau proști. Totuși, un copil, neafectat de convențiile sociale și nevinovat, strigă: “Împăratul este gol!”. Cuvintele copilului se propagă rapid prin mulțime, iar oamenii începură să râdă și să șoptească adevărul.
Împăratul, deși conștientizat de ridicolul situației, continuă procesiunea, încercând să-și păstreze demnitatea, însă umilința sa era evidentă.
Această poveste este o satiră profundă despre vanitate, ipocrizie și frica de a spune adevărul, ilustrând cât de ușor pot fi manipulați oamenii prin presiuni sociale și iluzii.
