Rezumat – Prințul Fericit, de Oscar Wilde.
Povestea începe cu o descriere a statuii Prințului Fericit, situată deasupra orașului. Aceasta este o statuie impunătoare, acoperită cu foiță de aur fin, având ochi din safire strălucitoare și un rubin mare înfipt în mânerul spadei. Statuia este admirată de toți locuitorii orașului, care o privesc ca pe un simbol al frumuseții și al măreției. Însă ceea ce oamenii nu știu este că statuia are un suflet viu și poate vedea tot ce se întâmplă în oraș.
Într-o seară, o mică rândunică ajunge în oraș, în drum spre Egipt, unde plănuia să ierneze. Obosită, pasărea se oprește să se odihnească la picioarele statuii Prințului Fericit. Când se pregătea să adoarmă, rândunica simte picături de apă căzând pe ea. Mirată, ridică privirea și descoperă că Prințul Fericit plângea.
Prințul îi explică rândunicii că, pe când era în viață, locuia într-un palat unde nu cunoștea tristețea. După moarte, el a fost transformat în statuie și, din acel loc înalt, a văzut suferința și sărăcia oamenilor din oraș, ceea ce i-a frânt inima.
Prințul o roagă pe rândunică să-i fie mesager și să-i ajute pe cei aflați în nevoie. Prima misiune este de a duce rubinul de pe spada sa unei croitorese sărace, care își crește singură copilul bolnav. Rândunica ezită, dar în cele din urmă acceptă și își amână călătoria.
A doua zi, Prințul o roagă să ia unul dintre safirele ochilor săi și să-l ducă unui tânăr poet flămând, care nu reușea să-și termine opera. Rândunica se conformează din nou, deși începe să simtă frigul iernii care se apropie.
În următoarea noapte, Prințul îi cere să ofere celălalt ochi din safir unei fetițe vânzătoare de chibrituri, care plângea pe o stradă, de teamă că va fi pedepsită pentru că nu vânduse nimic. Deși rândunica nu voia să-l lase pe Prinț orb, el insistă.
Odată ce Prințul rămâne fără ochi, rândunica decide să nu-l părăsească și să zboare prin oraș pentru a-i descrie suferințele oamenilor. Prințul îi cere să smulgă foițele de aur care-l acoperă și să le împartă celor săraci, aducând astfel puțină alinare în mijlocul iernii grele.
Rândunica devine tot mai slăbită din cauza frigului, dar continuă să ajute, dedicându-se complet misiunii. Într-un final, își dă ultima suflare la picioarele statuii. În acel moment, inima de plumb a Prințului se frânge.
Primarul orașului, văzând statuia urâțită și fără podoabele sale, decide să o demoleze și să topească metalul. Însă inima de plumb, fiind imposibil de topit, este aruncată împreună cu trupul rândunicii pe o grămadă de gunoi.
La final, Dumnezeu îi trimite pe îngeri să aducă „cele mai prețioase lucruri din oraș”. Aceștia aleg inima de plumb a Prințului și trupul micii rândunici. Dumnezeu îi primește în rai, spunând că vor trăi veșnic în slava Sa.
Astfel, povestea subliniază teme profunde despre sacrificiu, compasiune și adevărata frumusețe, care vine din bunătatea inimii și din altruism.
