Scufița Roșie în versuri.
Într-o casă mică-n vale,
Lângă dealuri și izvoare,
O fetiță, dragă tare,
Scufiță Roșie are.
Mama ei, într-o dimineață,
Cu glas blând, dar plin de viață:
„La bunica, du degrabă,
Un coș plin cu pâine caldă.”
Fetița pornește-n zare,
Pe cărare, prin izvoare,
Florile zâmbeau voioase,
Păsările erau bucuroase.
Dar vulpea rea, ce știa tot,
Pe lup l-a pus la un complot.
„Tu oprește-o pe alei,
Află unde-i bunica ei !”
Lupul pleacă hotărât,
Cu un plan bine făcut.
O păcălește într-o clipită,
Ajunge primul la bătrânică.
În pat s-a așezat viclean,
Așteptându-și micul plan.
Dar Scufița, fără știre,
Intră plină de uimire:
„Bunico, vai, ce ochi mari,
Ce urechi, ce gheare tari!”
„Ca să te văd și să te prind,
Fiindcă lup sunt și sunt flămând!”
Dar pădurarul cel de treabă,
Curajos și sur la barbă,
Intră-n casă și văzu,
Că lupul dormea amu.
Îl alungă degrabă-n fugă,
Îi făcuse din blană o glugă,
Bunica și nepoata ei,
Strigau si ele ca la trei zmei.
Și-așa fu iar povestea,
Iar cu lupul, iar cu bestia.
Scufița roșie e bine,
Dar lupul de-abia se ține.
Scufița, cu pas ușor,
Se întoarce repede-n pridvor,
Iar bunica o așteaptă,
Cu iubirea ei cea dreaptă.
